Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Derșida

Localitatea

Satul Derșida este așezat pe valea Crasnei, în extremitatea sud-vestică a zonei Codru/Sub Codru. Tradiția locală reținea că satul fusese numit după localitatea învecinată, Bobota (Nagy Dersida). Localitatea fusese întemeiată de șapte familii, cu numele de Iancu (Iancău?), care au venit în zonă după retragerea tătarilor.

Prima atestare documentară a localității, sub denumirea de Derzsida, datează din 1349.

În 1475, într-un registru de dijmă al Comitatului Solnocul de Mijloc, apare menționat voievodul din Derșida (Dershyda wayvode).

1733 – Parohia din Derșida este menționată ca având o biserică, 20 de familii păstorite spiritual de preotul Petre.

1750 – satul este înregistrat cu 102 locuitori, cu o biserică și un preot.

În conscripția de la 1760-1762, satul este conscris ca având 45 de familii, neunite, deservite de un singur preot, neunit. De asemenea, era consemnată și o singură biserică, neunită.

1810-1820, în locul numit Boșintea, datorită gazelor de pucioasă, sătenii nu au putut lăsa animalele să pască în această zonă a satului.

La 1864, memoria colectivă a comunității din Derșida încă păstra amintirea unei cetăți pe Dâmbu lui Balotă. Tot atunci, bătrânii satului precizau că în locul numit Casa Pustie fusese satul odinioară, dovadă fiind și de faptul că în timpul lucrărilor de la câmp, în acea zonă ieșeau la iveală cărămizi mai groase și pătrate, cum se folosiseră cândva. La Derșida exista și un loc numit Blidar – un teren deluros unde creșteau plopi. Aici s-au așezat cu șatra țiganii, care făceau farfurii (blide) din lemn.

La 1900, parohia din Derșida era considerată a fi una veche, cu biserică de lemn închinată Sfinților Arhangheli, edificată la anul 1600. Exista o casă parohială cu anexele necesare, toate din lemn, la fel o casă cantorală de lemn dar și o școală confesională din lemn. Erau 690 credincioși greco-catolici, 28 de mozaici și 4 credincioși luterani.

În primii ani ai secolului XX, localitatea avea 130 de case, cu 740 de locuitori de religie greco-catolică. La acea dată, biserica de lemn era singura biserică din localitate. Se credea că a fost ridicată pe la anul 1600. Erau 34 de copii înscriși la școală. Dintre adulți, erau 50 de știutori de carte: 40 de bărbați și 10 femei. Hotarul satului număra 1649 iugere de pământ, din care 1200 se aflau în proprietatea românilor. Tot atunci (1908), în sat erau peste 400 de vite de talie mare.

Casa de tip vechi a locuitorilor din sat era făcută din pământ bătut, chirpici sau vălătuci și era acoperită cu paie sau cu nadă.

Istoricul bisericii

Anul edificării bisericii de lemn din Derșida nu se cunoaște cu exactitate, neexistând nicio pisanie sau o investigație dendrocronologică cu privire la acest edificiu de cult. Potrivit Schiței monografice a Selagiului (și site-ului Episcopiei Sălajului), biserica ar fi fost ridicată la 1600. În Lista Monumentelor Istorice, biserica de lemn din Derșida apare ca fiind ridicată la 1700, iar Ana Bârcă plasează construcția bisericii în 1701.

Este amintită existența unui clopot ce avea inscripția „Derșida 1604”. Tradiția locului reține faptul că lemnele necesare pentru realizarea bisericii au fost aduse din locul cunoscut până astăzi sub denumirea de „Iertaș”.

• 1771 – realizarea picturii bisericii. Se presupune că meșterul zugrav care a decorat cu pictură biserica este zugravul Nichita, activ în aceste părți în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, acesta realizând și pictura bisericilor din Cehei și din Zalnoc. Biserica de lemn din Derșida a avut și pictură exterioară, în prezent abia mai putându-se vedea urmele acesteia.
• 1776 – în timpul vizitației canonice făcute de episcopul Grigore Maior, biserica de lemn din Derșida era înregistrată drept „novissima”, având turn.
• O însemnare de pe un Antologhion tipărit la București, în anul 1766, reținea faptul că biserica este ctitoria întregului sat.
• 1842- an înscris deasupra ușii diaconești ce duce spre proscomidiar – momentul presupus al unor reparații,
• 1891 – an înscris deasupra celeilalte uși diaconești – moment în care biserica a fost reparată
• 1929 – lucrări de reparații
• 1940 – retopirea unui clopot vechi al bisericii, la fabrica Höning din Arad. În prezent, cele două clopote provenite de la biserica de lemn se află la noua biserică parohială din localitate.
• 1971-1974 – biserica a fost restaurată prin grija Direcției Monumentelor Istorice. Anterior acestei restaurări, starea de uzură accentuată amenința cu dispariția monumentului. În cadrul acestor lucrări, probabil că a fost înlocuită o bună parte din șarpanta bisericii.
• 2005-2006 – biserica a fost din nou reparată, a fost schimbată învelitoarea de șindrilă și a fost făcut actualul gard ce înconjoară curtea bisericii.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn din Derșida este așezată în partea de nord a satului, sub un mic deal, care pe vremuri era acoperit cu o pădure, numit Dealul Lobonțului, după numele proprietarului. Cândva, în curtea bisericii puteau fi văzute mai multe monumente funerare, în prezent mai fiind vizibile două sau trei.

Este o construcție de dimensiuni medii. Sub aspectul trăsăturilor sale, aceasta se distinge prin coiful turnului, subțire și alungit, cu poalele răsfrânte. Patru mici turnulețe au fost așezate în partea inferioară a coifului, peste galeria deschisă a turnului.

Învelitoarea actuală a bisericii este din șiță, după model maramureșean. Acoperișul bisericii, cu pante repezi, este unitar peste naos și peste pronaos și puțin mai scund în zona altarului. În capetele din est ale coamelor acoperișului, a fost amplasată câte o cruce. Regăsim și aici, un element de decor, la fel ca la biserica de lemn din Chieșd, ce aduce aminte de soluția bulbului pavilionar de la biserica din Noțig.

Planul edificiului este unul dreptunghiular, continuat spre răsărit cu absida altarului, decroșată, cu cinci laturi. Pe latura de sud regăsim o prispă, cu nouă stâlpi, fixați în cosoroabă – „cursurău” prin cep și două contrafișe. A fost creată astfel o frumoasă succesiune de arcade. Între stâlpi, mai puțin în zona intrării în biserică, aceștia sunt legați în zona mediană printr-o stinghie ce în aceste părți poartă denumirea de „șezată”.

Asemenea altor biserici din zona Codrului, zona prispei bisericii abundă în decorații sculptate. Reținem brâul sub formă de funie ce înconjoară biserica, apoi stâlpii prispei, decorații cu brâuri sub forma unei linii unduite sau sub forma unei funii simple. De remarcat și cuiele de lemn folosite pentru îmbinări, decorate și acestea în partea rămasă spre exterior.

Decorul sculptat, regăsit în jurul ușii de intrare în biserică, este cel care surprinde cel mai mult. Cu tăietură dreaptă în partea superioară, intrarea este înconjurată de mai multe brâuri, unele sub formă de funie – care se termină în zona superioară prin volute, apoi regăsim și aici acel brâu unduit de pe prispă. Spre exterior, de jur împrejurul portalului de intrare, un șirag de triunghiuri-inimi completează decorul. Chiar deasupra intrării, într-un medalion format dintr-un brâu funie, este înscrisă o cruce. Decorul sculptat este completat de patru lalele/flori. Foaia ușii, din lemn de rășinoase, cu cuie de căuaci, încă păstrează urmele decorului pictat cu care aceasta a fost cândva împodobită.

Spațiul interior are împărțeala clasică: pronaos, tăvănit, despărțit de naos printr-un perete simplu, cu deschizături pentru a ușura participarea la slujbă a enoriașilor. Trecerea din pronaos spre naos se face printr-un portal simplu, fără decorații sculptate dar împodobit cu pictură. Naosul bisericii este acoperit de o boltă semicirculară, susținută de arcuri dublou în intra și extrados. Acoperirea absidei altarului este una mixtă, cu o boltă semicilindrică în partea vestică a absidei, întărită cu două arcuri în intrados. Deschiderea bolții absdei este puțin mai îngustă decât lărgimea încăperii fapt pentru care fixarea ei de perete se face prin intermediul a două scânduri de stejar. Această mică boltă este închisă spre est de un timpan, de la care restul încăperii este tăvănit.

În ceea ce privește decorul pictat, spațiul absidei a fost zugrăvit cu imagini ai Sfinților patriarhi ai Bisericii de Răsărit. Tot aici regăsim realizată scena Isus – viță de vie, simbol al Euharistiei, iar pe timpanul bolții, spre răsărit, Sfânta Treime. Piciorul mesei altarului este realizat dintr-un singur arbore, cu un inel median pronunțat și care susține tăblia mesei.

Iconostasul, de tip fruntar, cuprinde registrele consacrate: rândul icoanelor împărătești: Isus pe tron (Deisis) – datată în 1771, Maica Domnului cu Pruncul și Sfântul Nicolae, apoi registrul icoanelor prăznicare cu scene importante din viața lui Isus Cristos, registrul Apostolilor și, în partea sa superioară, în ultimul registru, Isus Cristos pe Cruce. Scena răstignirii cuprinde și reprezentarea Proorocilor, în medalioane rotunde, legate în mod asemănător cu cel din pictura pronaosul bisericii de lemn din Cehei. Se remarcă și poalele de icoane, frumos realizate și acestea.

Ușile împărătești sunt compuse din două canaturi dreptunghiulare, traforate, cu motive vegetale precum strugurii, florile, acantul sau frunza de viță de vie. Pe suprafețele ușilor împărătești, se pot observa urmele utilizării foiței metalice pentru poleire. Stinghia centrală, de formă cilindrică, are o cruce în vârf. Printre aceste decoruri, pe cele două canaturi, pot fi regăsite șase medalioane sub formă de frunză, medalioane ce poartă reprezentări ale scenei Bunei Vestiri în partea superioară iar în cea inferioară, pe cele patru medalioane rămase, pe cei patru evangheliști. Fondul folosit este cel verde, veșmintele personajelor fiind colorate în nuanțe de roșu și albastru.

Bolta naosului prezintă mai multe scene specifice Noului și Vechiului Testament: Cina cea de Taină, Iosif și femeia lui Putifar, scene din patimile lui Isus. Scenele pictate sunt delimitate prin frize decorative dominate de motive vegetale. Alte elemente decorative pe care le regăsim sunt cele geometrice. Ca în alte locuri, pereții naosului au fost decorați cu chipurile unor sfinți mucenici.

În pronaosul bisericii, regăsim scena deja obișnuită a Fecioarelor înțelepte și a celor nebune, între care a fost reprezentat Isus, scene din Judecata de Apoi. Din punct de vedere cromatic, pictura bisericii din Derșida este definită de desene cu linii sigure, puternice, cu o cromatică relativ redusă, cu tonuri deschise sau soble. Caligrafia textelor explicative a fost apreciată ca fiind clară, cu fermitate în construirea literei, indicând probabil experiența meșterului zugrav de a realiza și icoane pe lemn.

Fișă de monument întocmită de:

dr. ist. ing. Bogdan Ilieș – vicepreședinte Asociația ARHAIC