Biserica de lemn „Naşterea Maicii Domnului” din Ulciug

Localitatea

Ulciugul este consemnat documentar începând cu anul 1387, în contextul în care au fost menționate documentar și alte localități învecinate: satul se afla în posesiunea cetății Aranyos. Tradiția locală, consemnată la începutul secolului XX, reținea faptul că localitatea avea inițial o altă denumire: Szilágy-Mogyorós și  un alt amplasament, undeva mai spre valea Sălajului (spre vest). De acolo, datorită incursiunilor, potrivit acestei tradiții, satul s-a mutat într-o zonă mai puțin expusă, spre o pădure de stejar numită Vöcsök. În 1423, satul este înregistrat ca sat mixt, parțial maghiar, parțial românesc.

În anii 1545, 1564, 1570 și 1584, Ulciug este menționat ca aparținând castelului din Hodod. În secolele XVI și XVII, se află în posesiunea mai multor familii nobiliare.

În secolul al XV-lea, aici este menționată o capelă de lemn. Ulterior, se construiește o biserică de zidărie cu turn clopotniță de lemn, biserică folosită de comunitatea maghiară din sat.

Conscripțiile de la începutul secolului XVIII surprind componența mixtă a acestei localități. În 1733, numărul familiilor românești din Ulciug era de 9, nefiind consemnat vreun preot sau edificiu de cult. La anul 1750, micuța comunitate românească din Ulciug figurează înregistrată ca având 119 locuitori, fără biserică și preot, dar având cantor. În perioada 1760-1762, Ulciugul este consemnat ca având biserică neunită, un preot greco-catolic, 3 familii unite și încă 21 familii ortodoxe. Spre mijlocul secolului al XIX-lea, mai exact în perioada 1829-1831, satul Ulciug aparținea de comitatul Solnocul de Mijloc, plasa Cehu, cu două biserici: una reformat-calvină și una greco-catolică.

În jurul anului 1908, Ulciugul era situat din punct de vedere administrativ în comitatul Sălajului, în pretura Cehului. La fel ca acum, și la acel moment, maghiarii reprezentau comunitatea cea mai numeroasă. Din punct de vedere bisericesc, românii din Ulciug erau organizați sub forma unei filii la parohia greco-catolică din Motiș. Erau înregistrați 218 credincioși. Biserica comunității se credea, în mod eronat, că este din piatră. În comunitatea românească erau înregistrați 32 de copii școlari.

Din toponimia satului Ulciug: Boroniaș – pădure cu copaci mari, boronă, Braniște – loc la marginea pădurii, acum sunt case și grădini, După Făjet – locul a fost a satului Biușa, e o pantă mai dulce, Joseni – parte din sat, Ulița Uileacului – drum ce duce spre Uileac, Pădurea lui Feri – pădure de stejar, a fost a unui om numit Feri, Sub Șanțuri – teren arabil, aici au fost șanțuri în timpul războiului.

Istoricul bisericii

• În 1776, în cursul unei vizitații canonice realizate de către episcopul unit Grigore Maior, biserica din Ulciug, probabil edificiul de cult anterior, era înregistrată ca fiind veche și slabă.
• 1781 – icoanele împărătești au fost pictate în acest an
• 1798 – cel mai probabil anul construirii bisericii, din arbori relativ tineri, tăiați spre sfârșitul anului 1797 (toamna-iarna anului).
• În anul 1859, când parohia Ulciug făcea parte din protopopiatul greco-catolci Băsești, biserica era înregistrată ca fiind în stare bună, acoperită cu șindrilă, cu 7 cruci din tablă – probabil 4 dintre acestea pe cele patru turnulețe ce înconjoară fleșa turnului, încă una în vârful turnului, una în capătul estic al coamei acoperișului, în zona naosului și ultima, pe coama acoperișului, deasupra altarului. Biserica era înconjurată de un gard, parțial din scânduri, parțial din nuiele, la acea dată aflat în stare mijlocie.

Descrierea bisericii

În a doua parte a secolului al XVIII-lea (1769-1773), biserica anterioară a comunității românești din Ulciug era reprezentată în cadrul primei ridicări topografice a Imperiului Habsburgic spre marginea localității, în nord, aproape de drumul ce ducea spre localitatea Someș Uileac. Poziția în cadrul localității pentru actuala biserică de lemn este aproximativ în aceeași regiune a satului, cu precizarea că de la acel moment și până în prezent, satul s-a extins și spre nord, biserica nemaifiind în marginea localității.

Biserica de lemn din Ulciug este unul dintre cele mai speciale edificii de cult din lemn din zona Codrului și din întregul județ Sălaj. Se distinge prin numeroasele elemente decorative sculptate, care îl particularizează. Prin trăsăturile sale asemănătoare, a fost pus în legătură cu bisericile de lemn din Bicaz și din Orțâța, biserici aflate în apropiere, construite cu aproximativ 15 ani înaintea acesteia. Decorul sculptat al bisericii din Ulciug are asemănări cu cel al bisericilor anterior amintite, pe care le depășește însă nu numai prin bogăție, dar și prin diversitatea gamei ornamentale. 

Decorul sculptat continuă și în interiorul bisericii, în special la ancadramentul trecerii din pronaos în naos. Acesta are pe părțile laterale un chenar ale cărui capete se termină în spirală, chenar decorat cu aceleași pătrate tăiate în diagonală. Tot aici, pe întreaga lungime a unora din bârnele peretelui despărțitor, au fost realizate modele decorative, tot din pătrate, adâncite în lemn.

Peste naosul și prispa bisericii a fost amplasat un turn clopotniță robust, cu foișor cu patru console, cu fleșă înaltă, flancată de patru turnulețe. Parapetul galeriei, din scânduri, ușor ieșit în afară, este decorat în partea sa inferioară sub forma unor vârfuri de săgeți.

Privitor la decorul pictat al bisericii, s-a considerat că autorul acestuia este unul și același cu cel care a pictat și în bisericile apropiate, adică lăcașurile de cult din lemn din Orțâța și din Bicaz, amândouă acum în județul Maramureș.

Naosul bisericii prezintă pe pereți scene din Acatistul Maicii Domnului, acestea putând fi legate de hramul bisericii. Pe colțurile bolții naosului au fost reprezentați cei patru sfinți evangheliști. Îl regăsim reprezentat pe Sfântul Ilie, în carul său, pe Enoh, lupta dintre Lie și Nestor, pe Maica Domnului, Corabia lui Noe, Sărutul lui Iuda, Scara lui Iacov, pe Sfântul Ioan Damaschin sau pe Sfântul Iosif.

Zona centrală a bolții este dominată de medalionul ce cuprinde Sfânta Troiță: Fiul, Tatăl și Duhul Sfânt, reprezentat sub formă de porumbel. Acest medalion este așezat peste norii ce reprezintă cerurile din care șase îngeri cu trâmbițe vestesc slava lui Dumnezeu.

Remarcăm și aici, la Ulciug, la fel ca și în cazul bisericii de lemn din Bulgari, reprezentarea pe bolta naosului a unui model cosmologic. Acesta este constituit din șapte cercuri concentrice – sferele planetare ale celor șapte corpuri cerești cunoscute: Luna, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter și Saturn. În centru este reprezentat Pâmântul, imobil și considerat la acel moment, în centrul lumii.

Iconostasul are compoziția specifică bisericilor din această zonă. În fapt un fruntar, iconostasul este alcătuit din registrul icoanelor împărătești, urmat după o friză decorativă, de registrul apostolilor care îl au în zona centrală pe Isus Cristos pe Tron. Imediat peste acest registru este reprezentată scena Răstignirii, având în plan secund un bogat decor arhitectural.

Despre icoanele împărătești: Isus Cristos, Maica Domnului cu Pruncul și Arhanghelul Mihail se consideră că au fost realizate în anul 1781, în baza unor însemnări pe acestea. În podul bisericii încă pot fi găsite vechile uși împărătești și cele diaconești. Ușile împărătești prezintă scena Bunei Vestiri, pe un canat fiind reprezentat Arhanghelul Gavriil iar pe altul, Maica Domnului. Una dintre cele două perechi de uși diaconești are reprezentați pe un arhidiacon – posibil Laurențiu (Lavrentie) și pe un ierarh al bisericii, textul explicativ nepăstrându-se. Situația este similară și în cazul celei de-a doua pereche de uși diaconești (un arhidiacon și un ierarh).

În zona timpanului de vest, acum mascat de un cor, este reprezentată scena în care Eva este făcută din coasta lui Adam și alungarea din Rai. Cel mai probabil, în zona centrală a acestui timpan, anterior realizării intrării în cor, în zona ușii fusese reprezentat momentul în care Adam și Eva sunt poftiți de Șarpe să se înfrupte din Copacul oprit. Sub scenele din Rai, regăsim și aici, la fel ca și la cele două biserici de lemn deja amintite, o friză cu diverse specii de pești.

În altar, regăsim pictați pe pereți o serie de Sfinți Ierarhi iar deasupra acestora au fost zugrăviți, în medalioane, prooroci. Pe dosul fruntarului, la fel ca și în multe alte cazuri, a fost redată scena Jerfei lui Avram.

Pronaosul bisericii este dominat de scenele Judecății de apoi, pictate pe peretele de vest. Tot aici regăsim reprezentată Moartea, Ciuma și Lenea, sfinte Mucenițe

Din punct de vedere arhitectural, lăcașul de cult din Ulciug este unul de dimensiuni mici spre medii, fiind unul dintre cele mai vechi edificii de cult din zona Sălajului, alături de bisericile de lemn din Sânmihaiu Almașului și Letca. Edificiul este descris printr-un plan dreptunghiular, continuat spre răsărit cu absida altarului, decroșată, cu 5 laturi. Spațiul interior este cel clasic: pronaosul, tăvănit, apoi naosul, acoperit de o boltă semicilindrică, ce se sprijină pe timpanul de vest, pe fruntar și pe arcul dublou, frumos decorat. În altar, accesul se face prin cele trei spații destinate – ușile împărătești și, în stânga și dreapta acesteia, ușile diaconești.

Intrarea în biserică, aflată pe latura de vest, are un ancadrament ce se aseamănă cu cel de la Orțâța, aflat între naos și pronaos. La bazele celor doi usciori, regăsim un pătrat, ce cuprinde alte nouă pătrate, dispuse în trei rânduri, câte trei. Din acestea, pornesc două brâuri de X-uri, steluțe înșiruite, ce duc spre zona centrală a portalului, unde se atașează unei figurate chei de boltă, ce cuprinde o cruce. Cele două brâuri sunt mărginite, spre interior și spre exterior, de alte două șiruri de linii curbe, sub forma unor unduiri.

În cazul acestei biserici, pridvorul, aflat pe latura de vest, cu cei patru stâlpi ai săi, are un puternic rol decorativ. Remarcăm motivele pătrate, precum tabla de șah dar și succesiunea de câte trei linii înclinate spre stânga și spre dreapta. Meșterii au fost atenți inclusiv în ceea ce privește decorul stâlpilor care ies în evidență prin secțiuni diferite ale grosimii. Se asemenea, decorul sculptat a fost realizat și pe cosoroaba prispei dar și pe contrele ce leagă stâlpii de grinda de peste ei.

Nici măcar tălpile bisericii, așezate pe bolovani mari, nu au fost uitate în privința decorațiunilor, fiind ornate cu aceleași perechi de linii oblice.

Această biserică nu are brâul sub formă de frânghie care să o înconjoare, așa cum ne-au obișnuit alte bisericuțe din zonă. În cazul bisericii din Ulciug, regăsim un alt brâu decorativ: o succesiune de două rânduri de pătrate, așezate alternativ, decorate cu lini în diagonală, sub forma unor X-uri. De asemenea, se remarcă cadrul sculptat floral, probabil lalele, ce împodobesc ferestrele bisericii, acoperite cu obloane.

Peretele ce desparte pronaosul de naos se remarcă prin frumosul portal decorat, atât cu elemente sculptate cât și cu elemente pictate – motive vegetale cât și prin icoanele ce îi reprezintă pe Arhanghelul Mihail și pe Maica Domnului cu Isus copil. Tavanul de scânduri al pronaosului, până nu demult vizibil zugrăvit într-o nuanță de albastru deschis, cu stele gri și roșii, a fost acoperit recent cu un nou tavan din scânduri.

Dintre cărțile vechi folosite de către comunitatea din Ulciug, amintim un Penticostar, probabil din secolul al XVII, o Liturghii, de la Târgoviște, din anul 1713 precum și un Octoih de la Râmnic, din anul 1742.

Cândva, biserica din Ulciug a fost văruită în exterior. Tot spre exterior, au fost prinse pe pereți monumente funerare/cruci din lemn. Odinioară probabil mai multe, azi au rămas una sau două. Se remarcă crucea preotului Demetriu Dorolți, decedat în anul 1870.

Biserica monument istoric este încă folosită în circuitul cultic. Este singurul edificiu de cult al comunității ortodoxe din localitatea Ulciug. În 2020, comunitatea a realizat o serie de lucrări care au afectat major aspectul acestui edificiu de cult și asupra cărora sperăm să se revină în viitorul apropiat.

Fișă de monument întocmită de:

dr. ist. ing. Bogdan ILIEȘ – vicepreședinte Asociația ARHAIC