Biserica de lemn reformată din Someș-Uileac

Localitatea

Localitatea Someș-Uileac a fost atestată documentar încă din anul 1383, sub denumirea de Uylak (Ujlak, potrivit lui Mór și Suciu). Ulterior, de la începutul secolului al XV-lea, a fost menționată în documentele care s-au păstrat, sub diverse denumiri: Vylak (1423), Wylak (1462), Vylak (1505), Wylak (1549), Uylak (1577), Zamosuylak (1620), Szilágyújlak (1750), Szamos-Ujlak (1760-1762, 1854) etc. (Coriolan Suciu , Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, Bucureşti, 1968, pg. 140; Petri Mór, Szilágy vármegye Monographiája, vol IV, pg. 715).

Istoriografia menționează că localitatea a fost în 1387 un sat maghiar, care aparținea de orașul-târg Cheud (Petri Mór, op. cit., vol IV, pg. 715) și era situată în partea de nord-est a orășelului Cehu-Silvaniei din județul Sălaj, la o distanță de aproximativ 8 km de acesta.

Până în secolul al XV-lea, Someș-Uileac a fost înglobat marelui teritoriu al comitatului Solnoc (Szolnok), ulterior a făcut parte din comitatul Solnocul de Mijloc (Közép-Szolnok), comitat care rămâne la Transilvania și după 1733, până în anul 1861, când este alipit Ungariei. În perioada imediat următoare Revoluției de la 1848, localitatea Someș-Uileac a făcut parte din cercul, respectiv plasa Cehul-Silvaniei. După marea reformă administrativă din Ungaria, din anul 1876, Someș-Uileac a fost înglobat comitatului Sălaj, comitatul Solnocu de Mijloc fiind desființat (Meruţiu, V. Radu, Judeţele din Ardeal şi din Maramureş până în Banat. Evoluţia Teritorială, Cluj, 1929, pg. 37-49). Ulterior Marii Uniri de la 1918, localitatea a făcut parte din județul Sălaj, în perioada regionalizării comuniste, din raionul Cehu Silvaniei, regiunea Maramureș, ulterior, la reînființarea județelor, fiind înglobat județului Maramureș. Astăzi, localitatea aparține Orașului Ulmeni.

Localitatea Someș-Uileac a fost stăpânită în vechime (sec. XV) de marea familie de proprietari Jakcsi. Lucrări publicate amintesc de judele primar al localității Mihai Balint (1692), de juratul Bősházi György, de nobilii Ratz Sigismund, Ratz Ioan (1705), de preotul reformat Kis György și preotul român Conea Andrei, de cantorul Deac Criste și morarul Markus Pintye (1797) ș.a.m.d. (Petri Mór, op. cit., vol IV, pg. 715).

Satul avea un număr de 12 iobagi și 2 jeleri în 1715, iar populația satului a evoluat din acest an, de la un număr de 126 suflete (toți maghiari), la 180 suflete în 1720, dintre care 144 maghiari și 36 români. După mai bine de un secol, la 1847, sunt menționați 79 locuitori români greco-catolici, iar în 1890, în 139 case, 639 locuitori, 58 maghiari și 575 români, dintre care 1 romano-catolic, 577 greco-catolici, 45 evanghelici reformați, 13 izraeliți (Petri Mór, op. cit., vol IV, pg. 721-722).

Conscripțiile, recensămintele realizate în epocă, care consemnează:

Someș-Uileac (comitatul Satu Mare), în anii 1784-1787, 41 familii, care locuiau în 37 case și un total de 221 suflete, cu tot cu străini (Az első Magyarorszagi népsámlás (1784-1787), Budapesta, 1960, disponibil pe http://library.hungaricana.hu/hu/view/NEDA_1784_elso_magyar).

Someș- Uileac (cercul și plasa Cehu-Silvaniei), în anul 1850, 136 case, 138 locuințe, 697 locuitori, 342 bărbați, 350 femei, 622 români, 70 maghiari, 622 greco-catolici, 70 reformați, 6 izraeliți (Recensământul din 1850, Studia Censualia Transsilvanica, 1996, pg. 222, 223).

În perioada următoare, la 1900, localitatea avea o populație de 657 locuitori, 598 români, 47 maghiari, 12 germani, iar potrivit confesiunii: 598 greco-catolici, 42 evanghelici luterani, 8 augustani, 8 izraeliți, 1 romano-catolic (Recensământul din 1900, disponibil pe A magyarországi népszámlálások adatai 1784 és 1990 között | Könyvtár | Hungaricana)

La sfârșitul secolului al XIX-lea funcționau în sat două școli, una evanghelică și una greco-catolică. (Petri Mór, op. cit., vol IV, pg. 715, 720).

Potrivit recensământului din 1930, o populație de 878 locuitori, din care 835 români greco-catolici, 29 maghiari reformați și 14 evrei. (Arhivele Naționale, în continuare AN SJ, Fond Prefectura Sălaj). 

 Într-o monografie sanitară a comunei rurale Somes Uleac (județul Sălaj) întocmită la 18 iulie 1938 de medicul de circumscripție sanitară Ulmeni, Șandor Alexandru acesta consemnează că localitatea, situată în partea estică a județului Sălaj, la o altitudine de 195 m, avea o suprafață de 620 ha, se învecina cu localitățile Vicea, Mânău, Băsești, Ulmeni, Biușa, fiind amintite la topografie următoarele dealuri: Dealul Bondohej, Flinta ?, Bărcuri, Capul Dealului, Dealul Viilor, cu înălțimi între 100 și 130 m. Referitor la organizarea administrativ locală precizează că aceasta era reprezentată de primar, ajutor de primar și un guard comunal. Notariatul se afla la Biușa (AN SJ, Fond Prefectura Sălaj). Trebuie să precizăm că, în perioada interbelică, potrivit Legii de reorganizare administrativă din 1924, localitățile se împărțeau în comune urbane și comune rurale. Mai multe comune rurale (sate) erau arondate unui notariat cercual. 

Istoricul bisericii

În Monografia comitatului Sălaj, istoricul Pétri Mór aminteşte câteva donaţii ale credincioşilor ce au fost făcute în secolul al XVII-lea: o cutie de tablă și două farfurii donate în 1647 de Anna Zsombori, o cuvertură de mătase donată în 1657 de Márta Jenci Márton Szerencsi. În 1655 biserica a fost înzestrată cu un potir de argint aurit. Apoi în secolele următoare au fost donate diverse acoperăminte ale obiectelor de cult, în anii 1792, 1810, 1895 (PETRI, 1901-1904, 720).

Din informaţiile primite de la părintele paroh Tobias Tibor, ”cele două farfurii și cuvertura de mătase din 1647 sunt și astăzi în folosință” (TOBIAS).

Aşadar, satul avea biserică reformată în secolul al XVII-lea, dar aceasta ar fi putut să fie construită oricând după anul 1564, când Episcopia Reformată a Ardealului a fost înfiinţată la Aiud.

 Existenţa unei biserici reformate în Someş Uileac este dovedită şi de clopotul ce se păstrează în clopotniţa bisericii ce poartă înscrisul ”1688 UILAKIENSIS IUD EX” (TOBIAS).

În Monografia Somes Uileac, este menţionat anul 1737 ca an al unei reconstrucţii a bisericii (OROS, 2011, 70). Această etapă constructivă este confirmată de mai multe documente: Vistai András János aminteşte anul 1736 ca an al reconsturirii (VISTAI,1996, 1012) iar Petri Mór menţionează inscripţia de pe tavanul bisericii în care apare anul 1738 (PETRI, 1901-1904, 720).

Cert este anul 1737 care apare în inscripţia în limba latină aflată pe catedră. Iată traducerea în limba română: „această catedră a fost construită de meșterul Michelis Sopri în timpul preotului Andreas Kadar. 1737” (TOBIAS).

Până în anul 1835, mica Parohie din Someș-Uileac a avut preot. După această dată, locul preotului a fost luat de rector, care avea rolul de a învăța copii și de a ţine duminica slujbele religioase. O singură excepţie a fost în perioada 1925-1929, când Eparhia Reformată din Ardeal a numit un preot pensionar pentru a-i ajuta pe enoriași în noua orânduire. (TOBIAS).

O altă etapă constructivă apare în Registrul păstrat în arhiva parohiei, care notează o nouă reconstruire a bisericii în 1897: „ceea ce știm cu siguranță este că biserica construită în anul 1737, trebuia demolată în 1897, pentru că era deja periculoasă. În același an s-a reconstruit, tot pe același loc, numai catedra a fost mutată în noua construcție. Deci biserica actuală este a treia construcție, pe același loc” (TOBIAS).

Biserica reformată din Someş Uileac a fost renovată în anul 1978 (TOBIAS). Ştim că până la acea dată, pardoseala bisericii era din pământ bătut (URSU), iar învelitoarea din şindrilă (TOBIAS).

Alte lucrări de renovare au fost făcute în anul 2002, când au fost înlocuite ţiglele de pe acoperişul bisericii, grinzile putrezite au fost acoperite cu beton, pereţii exteriori au fost tencuiţi cu mortar fixat pe sârmă de rabiţ, iar pereţii interiori au fost doar văruiţi cu var nestins (TOBIAS).

Ultima renovare s-a făcut în anul 2020, când acoperișul a fost schimbat în tablă cutată, şi toată biserica a fost împrejmuită cu gard (TOBIAS).

Descrierea bisericii

La ora actuală, biserica de lemn reformată din Someș Uileac arată mai mult ca o biserică nouă decât ca un monument de arhitectură: acoperişul este strălucitor, din tablă cutată de culoare brun-roşcat, iar tencuiala exterioară din mortar de ciment are o aparenţă ”preţioasă”.

Preotul paroh Tobias Tibor descrie astfel biserica din Someş Uileac: ”construcția bisericii era foarte simplă. De fapt nici astăzi nu are fundație. La cele patru colțuri erau așezate niște pietre barosane, iar aceste erau legate cu o grindă de vreo 50- 60 cm diametru. Pe această grindă erau așezate niște bârne în verticală, la 80-100 cm. Bârnele erau legate cu lețuri, sau alt material lemnos, iar totul era bătut cu noroi. La acest noroi i se spunea patici. Biserica era acoperită cu șindrilă la unu sau mai multe rânduri, depindea de banii pe care îi posedau” (TOBIAS).

Aşadar, structura originală a bisericii este o structură ”în căţei” cu stâlpii de lemn ce sunt prinși jos în tălpi și sus în cosoroabe, cu umplutura de gard de nuiele peste care a fost aplicat, atât la interior cât şi la exterior, un strat de pământ izolator, care apoi este văruit, dând impresia unei construcții de zid – un sistem constructiv printre cele mai răspândite în țara noastră, în vremurile de demult (BABOŞ).

Acest sistem cosntructiv original este acoperit la exterior de materiale contemporane care alterează substanţa istorică a monumentului. Motivaţia acestor lucrări recente a stat în necesitatea realizării lor pentru că ”grinda de bază din față/dreapta era atât de putrezită, încât bârnele, care erau aproape în stare perfectă – au intrat în putreziciune, și toată clădirea a pornit spre dreapta”.

Au fost lucrări realizate în regim de urgenţă, cu resurse materiale infime, pentru că în Someş Uileac mai există doar 18 suflete aparţinătoare bisericii reformate (numărul include şi copiii).

Din analiza spaţiilor interioare, reiese faptul că în anul 1897 biserica a fost construită ca o casă tradiţională. Este posibil ca anumite elemente constructive să fi fost preluate de la o casă mai veche, donate de unul dintre credincioşi. Această idee este revelată de modul în care este realizată structura tavanului, cu grinzi transversale care se descarcă pe laturile lungi ale construcţiei, formând la exterior streşinile acoperişului pe aceste laturi. Dat fiind că acest sistem nu permite realizarea streşinilor pe laturile scurte, era necesar ca meşterii de odinioară să găsească o metodă de a realiza streaşina şi pe laturile scurte: aici a fost schimbată orientarea elementelor structurale ale tavanului, astfel încât pe traveile laterale ale tavanului grinzile să fie perpendiculare pe laturile scurte, iar continuitatea streşinilor pe toate laturile să fie asigurată de diagonalele fizate la colţuri.

Planimetria construcţiei trădează şi ea originea sa în planimetria caselor tradiţionale bicelulare, cu tindă şi o cameră. Aici ”camera” are rolul ”bisericii” propriu-zise, a spaţiului în care are loc serviciul religios. Tinda este și aici, ca la casele tradiţionale, un spaţiu de trecere, îngreunat puţin de structura bazei turnului.

Rezolvarea structurală şi arhitecturală a acestei biserici reformate trimite cu gândul la bisericile româneşti, cu câteva excepţii. Una este rezultată din diferenţele de cult în care masa altarului şi implicit spaţiul necesar pentru împlinirea sfintelor taine din cultul ortodox (absida altarului) lipsesc în cultul reformat, astfel că biserica din Someş Uileac are o planimetrie simplă şi rectangulară. Cea de-a doua diferenţă constă modul în care este acoperit spaţiul de cult, cu un tavan simplu asemenea tavanelor caselor tradiţionale, faţă de bolţile pe care le găsim în toate bisericile româneşti. A treia diferenţă constă în rezolvarea structurală a turnului aşezat în tindă, care în bisericile româneşti este suspendat deasupra spaţiului pronaosului, descărcând pe pereţii laterali şi dovedind o tehnică foarte bună a meşterilor dulgheri. În cazul bisericii de lemn din Someş-Uileac, meşterii au preferat o rezolvare sigură şi mai puţin îndrăzneaţă pentru structura turnului care coboară prin tindă, ancorându-se în sol.

Această comparaţie între biserica reformată din Someş Uileac şi bisericile de lemn româneşti merită să fie subliniată şi cercetată, pentru că este un martor al rădăcinilor bisericilor de lemn în arhitectura laică. Marchează o etapă a evoluţiei casei tradiţionale înspre lăcaşul de cult, surprinsă la biserica reformată din Someş -Uileac destul de târziu, la finele secolului al XIX-lea, astfel încât ne dă posibilitatea de a o observa ”pe viu”. La bisericile româneşti, această evoluţie s-a întâmplat acum 600-800 de ani, în secolele XIII-XV, când cultul ortodox a început să se răspândească în satele româneşti din zonă, astfel încât foarte multe din urmele acestei evoluţii au fost şterse de distanţa temporală, noi informaţii depinzând de viitoare cercetări arheologice (ZAHARIA).

 La interior, a fost păstrată imaginea originală a bisericii, cu pereţii tencuiţi cu lut şi zugrăvit cu var, tavanul din lemn, tâmplăria de lemn. Mai puţin armonioasă este pardoseala din ”parchet laminat” ce imită lemnul.

 Este de apreciat efortul micuţei comunităţi locale şi a preotului Tobias Tibor de a menţine vechea biserică reformată din Someş Uileac în stare de bună funcţionare. Dar în aceeaşi măsură este de dorit ca viitoarele lucrări de reparaţii sau de restaurare să încerce să readucă monumentul la stadiul său iniţial.

Recomandăm readucerea monumentului la stadiul său de dinaintea lucrărilor de renovare din 1978, cu înlăturarea materialelor pe bază de ciment, a finisajelor moderne (parchet laminat) şi refacerea învelitorii din şindrilă, totul pe baza unui proiect de restaurare însoţit de cercetarea arhitecturală a bisericii.

De asemenea recomandăm realizarea unei cercetări dendrocronologice pentru datarea corpului bisericii şi respectiv a turnului care ar putea să aparţină unei etape constructive anterioare.

Fișă de monument întocmită de:

arh. Laura Zaharia – Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Nord Vest (istoricul și descrierea bisericii)

dr. Klara Guseth – Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale (istoricul localității și al bisericii)