Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Ulmeni

Localitatea

Localitatea Ulmeni a fost atestată documentar în anul 1405, cu numele Silimeghiu (BOTIŞ, 2011, 11).

Petri Mór relatează, în Monografia comitatului Sălaj (PETRI, 1901-1904), că localitatea Ulmeni a fost locuită preponderent de iobagi. Pe vremea regelui Matei Corvin (1458-1490,) a fost târg și a avut vamă și vad pe Someș. Inițial, a aparținut familiei Dragfi, dar în 1413 a fost donat de Sandrin Dragfi familiei Jaksi, în schimbul plății unei amenzi, ca urmare a comportamentului său abuziv față de meșterul Jaksy György. Începând cu această donație, târgul Ulmeni a devenit instrument de plată sau de schimb între familiile nobiliare maghiare, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Aceste familii nobiliare își aveau reședințele la Cetatea regală din Cehu Silvaniei. De asemenea, Petri Mór pomenește de 2 ori de „conacul de la Ulmeni”: prima oară făcând referire la un document datat în 1640 (informația nu este susținută de hărțile militare ale imperiului habsburgic, unde conacul apare abia în harta franciscană, întocmită în perioada 1819-1869), și apoi la Urbariul castelului din Cehu din secolul al optsprezecelea.

Aflăm că localitatea Ulmeni a fost incendiată de austrieci în timpul răzbiaielor austro-turce, înainte de 1682.

A existat o comunitate ecleziastică evanghelică reformată în Ulmeni, polarizată în jurul familiilor nobiliare rezidente în conac. Credincioșii evanghelici reformați aparțineau de Arduzel până la începutul secolului al XVII-lea: „din populația sa frumoasă din cauza războaielor țării și jafurilor crunte ale dușmanilor străini, așa s-au prăpădit împreună cu biserica”. Apoi, „din cauza neexistenței unui preot” nu numai că nu s-a înmulțit prin răspândirea credinței, ”ba mai mult, se prăpădi din zi ce trecea, până la pierire finală” (citate au fost preluate din ”convenția preoțească” evanghelică din Ulmeni, în textul citat al lui Petri Mór).

Reorganizarea bisericii reformate în Ulmeni se leagă de numele lui Korda Anna, văduva grofului Toldalagi László, care în 1808 a construit biserica, parohia și a asigurat și plata preotului.

În timpul revoluției de la 1848, mai precis „la 22 ianuarie 1849, Consiliul Județean Sălaj îl numește comisar peste satele de sub Codru pe Hatfalodi Elek, care își stabilește sediul la Ulmeni” (SAVA, 2007, 38), cu scopul reprimării acțiunilor locale. Știind că în Ulmeni a existat un conac, sediului comisarului Ținutului Codrului trebuie să-și fi avut sediul în acest domeniu.

Ulmeni capătă denumirea actuală începând cu anul 1926 (BOTIŞ, 2011, 18). Localnicii (preponderent vârstnicii) continuă și azi să pronunțe ”Șulmeni” (Șulmed`i din maghiară Sulelmedy) (ŞTEF).

Localitatea Ulmeni a devenit oraș în urma unui referendum și respectiv a Legii nr. 83/05.04.2004. Sate aparținătoare: Someș Uileac, Vicea, Arduzel, Țicău, Chelința, Mânău, Tohat.

 Populația – demografie – date istorice:

Studiul monografic al orașului Ulmeni realizat de Mircea Botiș și pr. Botiș Radu (BOTIŞ, 2011, 62-90) ne prezintă următoarea evoluție a localității:

234 locuitori în 1750, 384 locuitori la sfârșitul secolului al XVIII-lea, 555 locuitori în 1869, 611 locuitori în 1900, 884 locuitori în 1910.

În Statistica românilor ardeleni din anii 1760-1762, întocmită de generalul Buccow și publicată în 1926 de dr. Virgil Ciobanu (CIOBANU, 1926, 662), satul Sülelmed (Șilimeghiu – azi Ulmeni) apare cu: 1 preot unit, 3 familii unite, 51 familii neunite, 1 biserică neunită.

Recensământul din 1930 oferă informații detaliate referitoare la cei 1.032 locuitori: români 715, maghiari 192, evrei 114, alții 11

Monografia sanitară a comunei rurale Ulmeni întocmită de dr. Șandor Alexandru în 1938 oferă informații referitoare la cei 1.127 locuitori: 727 greco-catolici, 12 romano-catolici, 279 reformați, 107 mozaici, 2 alte religii/fără religii

 Populația localității este în continuă creștere până în perioada 1992, când începe emigrarea către locuri de muncă mai bine plătite în Europa de vest. Ultimele date statistice, extrase din recensământul din 2011 ne indică populația localității Ulmeni la 7.270 persoane.

Istoricul bisericii

Istoricul bisericii „Sf. Arhangheli” din Ulmeni este redat foarte clar în ”Raportul Oficiului Parohial Ortodox Română din Ulmeni, către Episcopia ortodoxă Română Oradea, referitor la biserica ortodoxă română din Ulmeni – monument istoric”, întocmit de preotul pensionar Emil Negruțiu în 4 iunie 1962, aflat în arhiva Parohiei Ortodoxe Ulmeni.

 Iată textul referitor la biserică:

”Anul când s-au zidit – sau mai bine reconstruit – în Ulmeni este 1895.

Această biserică a fost cumpărată din partea credinciosului român din Ulmeni Covaciu Matei (născut în anul 1844 repauzat în anul 1935) de la Parohia Română din Șomcuta Mare [unde fusese biserică până la edificarea altei biserici mai corespunzătoare (1894-1895)]. A fost reconstruită în Ulmeni în anul 1895. Spesele de cumpărare, transport și reconstruire le-a suportat Covaciu Matei singur.

Data construirii în Șomcuta Mare, aceasta bisericuță de lemn nu se știe. În urmă cu mai mulți ani – prin oficiul parohial de acolo – atâta am putut afla, din declarația unui bătrân, că a existat o legendă despre această bisericuță ”dar nu și-o reamintește”.

Dr. Tocaciu Zoltan, profesor de istoria artelor în Budapesta – născut și crescut în Șomcuta Mare (fiu de medic, de acolo) – în anul 1942 ne-a comunicat că această biserică în forma și dimensiunile ce le are, și cu iconostasul ce-l are, a fost biserică greco-catolică românească în Șomcuta Mare, cu acea deosebire că acolo nu a fost tincuită, pe cum e aici în Ulmeni. Pe atuncea, pe timpul copilăriei lui, deci în urmă cu aproximativ 70 de ani, și romani-catolicii liturgiseau în această biserică.

A apreciat mult, foarte mult, iconostasul, despre care ne-a comunicat să a fost pictat în urmă cu cel puțin 150 de ani, din partea unui pictor italian.

Când i-am comunicat prețul de cumpărare a făcut observarea că Ulmenenii au cumpărat – fără să știe – ceva de mare valoare, iar Șomcutenii nu au știut ce vând.

După această vizită a urmat vizita altor intelectuali din Buda-Pesta.

Domnul dr. Tocaciu Zoltan în calitate de profesor de estetică și istoria artelor, a fost timp de un an în Japonia.

Numele antreprenorului care a reconstruit biserica nu e cunoscut.

Pictura de pe tavan a fost făcută din partea unui zugrav Siler(?) din Baia Mare.

Biserica e construită din bârne cioplite și este acoperită în șindrilă.

Clopotnița este construită în anul 1932.

Inscripții nu sunt decât numai pe crucea de piatră, din curtea bisericii: ”În memoria lui Covaciu Mașteiu, născut 1844, care spre mărirea lui Dumnezeu a zidit biserica acesta din averea sa proprie la an 1895, s-o redicat crucea aceasta pe spesele sale la an 1906 și-i va fi monument să-i fie amintirea binecuvântată”.

Tablourile de pe iconostas sunt pictate pe lemn. Cadrele sunt sculptate.

Starea edificiului este bunișoară.

Crucea de pe turn a fost refăcută cu aceleași dimensiuni și formă în anul 1961.”

 Părintele paroh Dumitru Giurgiu a intrat de curând în posesia unei Declarații semnate la 1902 de reprezentanții comunității greco-catolice din Ulmeni în urma unei noi donații a lui Covaciu Maștei: casa parohială.

Donatorul se obligă să susțină cheltuielile de reparații necesare casei, dar exonerează urmașii săi de aceste cheltuieli. De asemenea donatorul se obligă ca în fiecare duminică să aducă la biserică o presură, vin, lumină și munânare. În schimb, ”pentru Covaciu Floare I. Mașteiu până când … trăesca se va servi în fiecare septămână una S-ta Lyturgie”. Documentul a fost donat Parohiei Ortodoxe Ulmeni de strănepotul (de frate) al lui Covaciu Maștei, dl. Covaci Vasile Florin.

Cu aproape 100 de ani mai târziu, în ultima decadă a secolului al XX-lea, urmașii lui Covaciu Maștei au continuat seria donațiilor către biserică: nepotul său (nepot de frate și bunic al d-lui Covaci Vasile Florin) a donat pământul pentru noua biserică ortodoxă. Donatorul Covaciu Maștei este înmormântat cu onoare în fața vechii biserici de lemn.

Concluzia analizei documentelor referitoare la Biserica din Ulmeni

Comunitatea ortodoxă din localitatea Ulmeni a construit o biserică din lemn la 1720, pe un amplasament poziționat excentric față de sat, pe poziția actualului cimitir din partea sud-estică a orașului.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a început transferul comunității locale de la religia ortodoxă la cea greco-catolică.

Întrucât vechea biserică de lemn era de mici dimensiuni (după relatările locuitorilor vârstnici din Ulmeni), neîncăpătoare pentru numărul crescând al credincioșilor și necorespunzătoare statutului comunității greco-catolice din Ulmeni de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul 1895 este ridicată o nouă biserică de dimensiuni mai mari, amplasată de data aceasta în centrul localității, în dialog vizual cu Biserica Reformată.

 Asemenea bisericii reformate, construite între 1808 și 1811 la inițiativa și pe cheltuiala grof. Korda Anna, în anul 1895 se ridică din rândul comunități greco-catolice din Ulmeni un donator care preia inițiativa și cheltuielile necesare construirii unui lăcaș de cult pentru comunitatea greco-catolică.

Patronul noii biserici din Ulmeni este Covaciu Maștei, care a cumpărat biserica de lemn din Șomcuta Mare, a plătit transportul acesteia și ridicarea sa pe noul amplasament. După finalizarea bisericii, Covaciu Maștei a donat o casă pentru a fi folosită drept casă parohială și a asigurat lucrări de mentenanță atât pentru biserică cât și pentru casa parohială, pe toată durata vieții sale. Este înmormântat la loc de cinste, în fața bisericii sale.

 La transferul bisericii din Șomcuta Mare în Ulmeni, aceasta a suferit unele modificări generate de moda sfârșitului de secol XIX. Anii 1800 – sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea – a fost perioada în care începuse construirea bisericilor greco-catolice de zid în Baia Mare și în localitățile sale satelit: Baia Sprie, Cetățele, Tăuții Măgherăuș.

Acestea erau biserici masive, realizate din zidărie de piatră, fără detalii arhitecturale complexe, dar care preiau conceptul volumetric al vechilor biserici de lemn de tipologie românească: plan tripartit cu sacralitate crescătoare (pronaos, naos, altar), spațiul central boltit (”biserica” propriu-zis), turla amplasată îndrăzneț peste spațiul pronaosului, acoperișul ascuțit în 4 ape învelit în șindrilă. La acea vreme conceptul iconostaselor traforate câștigase mult în transparență și finețe a decorului. Un rol important a avut zugravul Ștefan Fișeșteanul, împreună cu abilul tâmplar cu care făcea echipă.

 Așadar, la ridicarea Bisericii din Ulmeni, patronul acesteia a dorit să modifice aspectul bisericii de lemn aduse din Șomcuta Mare în ideea obținerii unui caracter reprezentativ în cadrul localității, urmând modelele bisericilor de zid construite în anii 1800 în arealul orașului Baia Mare.

 Principalele modificări au fost: așezarea bisericii pe un soclu înalt, mărirea golurilor la uși și ferestre, desfacerea peretelui dintre pronaos și naos, tencuirea pereților la exterior și la interior, acoperirea picturii interioare, și realizarea unui fronton înalt de zid în fațada principală.

 Fişa de monument întocmită în anul 1962 de istoricul Aurel Socolan, împreună cu tehnicianul Toth Adalbert în cadrul proiectului de inventariere a monumentelor de arhitectură, consemnează că ”„nteriorul a fost zugrăvit şi repictat de către Sieber” şi că în anul 1961 a fost schimbată crucea de pe turn cu una similară celei vechi (SOCOLAN,1962).

 După ridicarea bisericii pe actualul amplasament, vechea biserică din vechiul cimitir a fost demolată (MAN,2005, 367), poziția ei fiind marcată de un grup de arbuști și o cruce de fontă.

 Date despre originile bisericii din Ulmeni în Șomcuta Mare

Istoricul bisericii din Ulmeni nu se reduce doar la perioada ce începe cu ridicarea ei în Ulmeni. Ea a fost construită de comunitatea locală din Șomcuta Mare cu aproape 100 de ani în urmă și cuprinde concepția acestora asupra singurului lăcaș de cult, existent aici până la începutul soculului al XIX-lea.

Cercetând câteva surse documentare aflate în Biblioteca ”Petre Dulfu” și în Arhivele Naționale din Baia Mare și analizând hărțile militare ale imperiului habsburgic, aflăm următoarele informații ce pot releva aspecte utile în reconstituirea istoricului vechii biserici de lemn din Șomcuta Mare:

– după distrugerea Cetății de Piatră în 1713 și dezlipirea domeniului Chioar de Solnocul de Mijloc la 1738, Șomcuta Mare devine în scurt timp cea mai importantă localitate a Țării Chioarului (CIURTE, 2006);

– nu se cunoaște anul în care a fost consturită biserica de lemn din Șomcuta Mare, dar după dimensiunile sale generoase ar putea fi datată la începutul secolului al XVIII-lea;

– în perioada 1769-1773, singura biserică din sat era biserica unită. Comunitatea locală se afla la acea vreme în plin proces de transfer de la vechea religie ortodoxă către noua religie greco-catolică, prin cei 4 preoți, cele 26 familii convertite deja (față de cele 96 de familii care încă își mai declarau apartenența la vechea religie ortodoxă) (LEPĂDATU, 1926, 662);

– Prima ridicare topografică militară (harta iozefină) a imperiului Habsburgic, realizată în perioada 1769-1773, indică o biserică unită (CIOBANU, 1926, 662) (singura biserică din localitate la vremea aceea) pe amplasamentul actualului cimitir al Parohiei Greco-Catolice.

– la 3 km înspre nord, într-o zonă izolată, adiacentă drumului ce leagă Șomcuta Mare de Satulung, este marcată o mănăstire. Nu se știe data întemeierii sale, dar existența sa este atestată în anul 1717 de donația Mariei ”ghinănăreasa ghinărarului Toma Cantacuzino” (URSU, 1978, 81) la trecerea lor pe la Mănăstirea Șomcuții: un discos din cositor, gravat pe spate cu inscripția donației și cu marca meșterului cositorar L.M. împreună cu însemnul heraldic al orașului Brașov, aflat la ora actuală în patrimoniul Parohiei Ortodoxe din Șomcuta Mare;

– a doua ridicare topografică militară (harta franciscană) a imperiului Habsburgic realizată în perioada 1819-1869 marchează biserica unită pe amplasamentul actualului cimitir al Parohiei Greco-Catolice și 2 cimitire. Mănăstirea nu mai apare pe hartă;

– iconostasul impresionant a fost realizat la începutul secolului al XIX-lea, înainte de 1830, când a început să fie folosită scrierea cu litere latine (textele ce apar pe iconostas sunt scrise cu litere chirilice). Iconostasul pare să fi fost executat de o echipă bună de meșteri renumiți pe plan local – atât pentru structura de lemn cât și pentru pictură;

– a treia ridicare topografică (harta franciscană-iozefină) realizată în perioada 1869-1887, prezintă biserica unită aflată pe același amplasament al actualului cimitir al Parohiei Greco-Catolice, și Biserica romano-catolică „Sf. Vasile” – datată în 1895 CONFOM Listei Monumentelor Istorice din 2015.

Biserica greco-catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – 1887-1892 – era în construcție (pe hartă apare un lot neconstruit și un semn al crucii). Aflăm că „s-a construit în anul 1887, pe vremea când Episcop Greco Catolic român al Gherlei era dr. IOAN SZABO. S-a terminat și consacrat în anul 1892. Iconostasul a fost realizat în anul 1907 (EPISCOPIA)”;

Despre celelalte 2 biserici existente în Șomcuta Mare, știm următoarele:

– Biserica Reformată: ”Construirea bisericii reformate din Șomcuta Mare a devenit posibilă prin gestul grofului Teleki László Gyula, care a donat bisericii un teren situat de-a lungul drumului principal. Lăcașul a fost terminat în 1914. În 1995 i s-a surpat acoperișul. Cu această ocazie a fost reînnoită toată clădirea. Tavanul a fost refăcut însă fără bolțile inițiale, structura acoperișului a fost înlocuit” (ULMENI);

– Biserica penticostală este o construcție recentă;

– așadar, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în Șomcuta Mare începe construirea bisericilor de piatră: Biserica greco-catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – 1887-1892 și Biserica romano-catolică ”Sf. Vasile” – 1895, urmate îndeaproape de Biserica reformată finalizată în al doilea deceniu al secolului al XX-lea;

– odată finalizată biserica de piatră greco-catolică, comunitatea locală vinde vechea biserică de lemn către semenii lor din Ulmeni, în 1895;

– comunitatea greco-catolică din Șomcuta Mare vinde și terenul pe care a fost amplasată fosta biserică de lemn, puternicei familii de avocați Nyilvan, care construiește aici o capelă. Azi, capela consturită de familia Nyilvan și cimitirul din jurul capelei aparține Prarohiei Greco-Catolice din Șomcuta Mare.

Descrierea bisericii

Biserica „Sfinții Arhangheli” din Ulmeni este amplasată în centrul localității și este mărginită de artera principală – str. Petre Dulfu (fosta stradă Principală), și de strada Unirii (fosta stradă ”dintre biserici”). Are dimensiuni mari pentru o biserică din lemn (o suprafață de 148,05 mp și capacitate de 100 de persoane în bănci), cu un gabarit ce se apropie de cel al bisericii de la Budești Josani, construită la 1643 -un monument de referință pentru bisericile de lemn.

Edificiul aparține tipologiei ”bisericilor românești”, cu planul compus din cele 3 spații cu sacralitate crescătoare: pronaos, naos și altar. La exterior, biserica are un pridvor îngust pe latura vestică, a accesului principal.

Sacralitatea naosului este reflectată în intenția de înscriere a spațiului în ”cubul noului Ierusalim” (BABOŞ, 2000, 125), adaptată la cerințele de gabarite mari ale bisericilor consturite în secolul al XVIII-lea. În cazul de față, planul naosului se apropie de proporțiile unui pătrat cu latura de cca. 8,30m. În plan vertical însă, înălțimea de 8,30 m nu este respectată la biserica relocată în Ulmeni, posibil datorită pierderii tălpii originale afectate de umezeală. Lățimea naosului a fost redusă la nașterea bolții la 7,05m, dar înălțimea maximă în naos este doar 6,30m.

Naosul are un cafas, cu acces lesnicios din naos, pe o scară de lemn. Din cafas, accesul în pod și respectiv spre baza turnului se face cu aceeași ușurință, printr-o ușă joasă. La ora actuală lipsește scara de acces în turn.

Cele 2 spații destinate credincioșilor – pronaosul și naosul – sunt delimitate mai mult vizual, prin 2 stâlpi zidiți ce susțin o grindă transversală. Acest sistem constructiv a fost modificat la relocarea bisericii în Ulmeni, și înlocuiește peretele original dintre pronaos și naos, al bisericii din Șomcuta Mare.

Interiorul a fost tencuit integral, cu o tencuială de lut fixată pe suport de șipci de lemn pentru pereții din bârne de lemn și trestie pentru bolta din scândură. Bolta este zugrăvită simplu cu stele ce sugerează cerul înstelat, ”cerimea”.

Exteriorul a fost de asemenea tencuit integral, cu același sistem al tencuielilor pe bază de lut fixate pe suport de șipci de lemn și având ca bază pereții din bârne de lemn.

Stâlpii pridvorului sunt realizați din zidărie de cărămidă, ce au înlocuit stâlpii din lemn ai bisericii originale din Șomcuta Mare.

Iconostasul este o piesă valoroasă, de dimensiuni mari și bine păstrat; este realizat cu traforuri bogate, după moda sfârșitului de secol XVIII apărută în bisericile de zid construite în localitățile din jurul orașului Baia Mare (TERDIK, 2018, 117), într-o tehnică bună a unui meșter cu faimă în zonă, posibil acel Sieber notat de Aurel Socolan în Fişa Monumentului întocmită în 1962 (SOCOLAN,1962).

Pictura iconostasului se prezintă la un nivel calitativ similar cu al structurii din lemn, aparținând unui zugrav apreciat pe plan local. Icoanele mari din registrul inferior au fost repictate, probabil la ridicarea bisericii pe actualul amplasament.

Pe bolta cu stele stilizate sunt fixate 4 pânze pictate de pictorul-zugrav Marcel Pop, cel care a pictat noua biserică ortodoxă, după 2010; acestea sunt consemnate ca fiind ca donații ale unor credincioși evlavioși.

Capetele scândurilor ce formează bolta, vizibile în pod, poartă urmele unei picturi pe lemn, aparținând bisericii din Șomcuta Mare.

Lumina naturală pătrunde în toate spațiile bisericii prin ferestre de dimensiuni mari, cu două canate și cu foi duble, îmbogățite la exterior cu obloane realizate din lamele neetanșe care lasă să pătrundă o lumină filtrată. Ușa de acces este și ea cu două canate și cu foi duble, este somptuoasă și bogată în decorațiuni.

Ferestrele originale ale bisericii din Șomcuta Mare erau de dimensiuni mai mici, așa cum se vede înrt-o porține dezvelită a șpaletului unei ferestre. Ansamblul tâmplăriei este de factură neoclasică și este bine executată.

 Acoperișul este „în 4 ape”, simplu, cu pantă mare de 60°. Streașina este continuă deasupra întregii biserici. Pornește la 3,30m deasupra cotei de călcare în biserică iar coama acoperișului atinge 11,00m măsurate față de cota de călcare din biserică.

Deși pe latura vestică a fost construit un timpan ascuțit din zidărie de cărămidă, ce anulează panta vestică a acoperișului, în pod mai poate fi văzută structura acestei laturi a acoperișului, materializată în căpriori de coamă care formau, pentru biserica originală din Șomcuta Mare, latura vestică a acoperișului.

Deasupra pronaosului se ridică turnul, așezat pe sistemul obișnuit al grinzilor masive ce eliberează pronaosul de orice element structural interior. Structura turnului este masivă și foarte bine executată, iar dimensiunile în plan ale turnului sunt și ele impresionante: un pătrat cu latura de 2,55m. Cota maximă a turnului, cu tot cu cruce, este 27,50m, măsurată față de cota de călcare din biserică. Gabaritul exterior al bisericii este: lățime 8,56m; lungime 18,60m; înălțimea la streașină, măsurată față de cota terenului 4,35m; înălțimea totală, măsurată față de cota terenului 28,60m.

La exterior, biserica este tencuită asemenea interiorului, cu o tencuială de lut fixată pe suport de șipci de lemn.

Soclul este înalt de 1,10m și este realizat din piatră, finisat cu o tencuială de mozaic ce imită bosajele de piatră. Accesul în biserică se face prin intermediul unei scări din beton, cu stratul finit sclivisit.

Soclul înalt, suprafețele tencuite, frontonul ascuțit, ferestrele mari și cei 4 stâlpi de zidărie ai pridvorului – sunt elemente ce reflectă în dorința localnicilor de a da o notă impunătoare vechii biserici din lemn adusă din Șomcuta Mare, pentru a putea rivaliza cu biserica reformată aflată la o distanță de nici 100 de metri.

Fișă de monument întocmită de:

arh. Laura Zaharia – O.A.R. filiala Nord Vest