Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Chieșd

Localitatea

Satul Chieșd a fost pentru prima oară menționat în documente în anul 1461. În 1547, localitatea figura ca proprietate a nobilului László Sarmasági;

La mijlocul secolului al XVII-lea, satul Chieșd făcea parte din proprietatea nobilului Ioan Kemény. Conacul familiei, ce a intrat în posesia acesteia în anul 1646, a fost abandonat de moștenitorii familiei, ruinându-se. Ulterior, localnicii au reconstruit conacul, azi acesta adăpostind Căminul cultural.

În anul 1657, la expediția militară a principelui Gheorghe Rákoczi al II-lea în Polonia, participă și nobili din familia Kemény cu iobagii de pe moșia Chieșd. Se pare că în timpul acestei expediții, mor mulți dintre iobagii veniți din Chieșd, fapt pentru care, ulterior, în sat sunt aduși alții, din zona Meseșului și din zona Mureșului.

În 1733, sunt menționate la Chieșd 45 de familii românești, cu preotul Matei – neunit și cu biserică.

În 1750, aici este amintit un lăcaș de cult, localitatea având la acel moment 338 suflete.

În conscripția din 1760-1762, Chieșdul era înregistrat ca având doi preoți, unul unit și altul neunit, 70 de familii neunite și o biserică, de asemenea neunită.

În 1835, șematismul bisericesc pentru acest an, reține că parohia din Chieșd era o parohie veche, având un număr de 688 locuitori.

La 1854, Chieșdul era cea de-a treia localitate ca mărime din pretura Șimleului, din care mai făceau parte și alte sate, precum Cehei, Cizer, Sighetu Silvaniei sau Vârșolț.

Spre anului 1890, satul număra 1140 locuitori, ocupația de bază fiind agricultura.

În 1900, parohia din Chieșd era considerată ca fiind una veche, având biserica de lemn, cu hramul Sfinții Arhangheli, edificată în 1796, lipsea casa parohială dar exista o casă cantorală și o școală confesională din lemn. Erau 1286 credincioși greco-catolici, 200 reformați calvini, 25 de mozaici și 1 luteran.

La începutul secolului XX, pe la 1908, Chieșdul avea 205 gospodării și 1373 de credincioși greco-catolici. Despre biserica de lemn, singura biserică românească din localitate, se credea că a fost ridicată în anul 1796. Școala confesională fusese construită în anul 1900, erau înscriși 65 de copii (35 băieți și 30 fete). Spre deosebire de alte localități, aici știau să scrie și să citească peste 800 dintre locuitori. Hotarul satului avea peste 6000 de iugere din care mai puțin de o treime erau în proprietatea românilor (doar 1800 iugere). Erau peste 550 de vite de jug la acel moment.

În 1921, se preciza că satul Chieșd era situat pe trei coline, ocupând un teritoriu de cca. 1 km pătrat. Distanța cea mai scurtă până la calea ferată era de aproximativ 10 km, acesta trecând prin localitățile învecinate, Sighetu Silvaniei și Sălăjeni. Oficiul poștal și telegraful cel mai apropiat erau la Sărmășag, la 16 km depărtare pe drum, în linie dreaptă fiind însă o cărare de numai 6 km.

În perioada 1907-1927, s-au ridicat gospodării noi în partea nord-vestică a localității pe loturile obținute de săteni în urma împroprietăririi cu pământ din moșia baronului Kemény.

Din vechiul complex al conacului Kemény se mai păstrează astăzi Locuința servitorilor sau

Casa administratorului. Azi, în acest imobil funcționează Biblioteca satului. Necesită renovări. În 2004, sub îndrumarea învățătoarei Maria Szabó a fost deschis aici un muzeu al satului care cuprinde peste 150 de piese din tradiția populară a zonei.

Din toponimia satului Chieșd: ulița Mare, ulița Cacovii, Coasta Firpodului, Valea Sighetului, Coasta Cornilor, Fântânița, Cornișori, la Ponoare, Pârâul Lobonțului, Vâlceaua Popii, Holmuri, Văraștină, Dealu Viilor, Cacova, Poiana Popii, Vâlceaua Lupului, Tăul Sălciilor, Fântânița, Mlaștină, la Pumnuți.

Istoricul bisericii

A doua jumătate a secolului al XVIII-lea este intervalul cel mai probabil în care această biserică a fost construită. Potrivit tradiției satului, biserica a fost ridicată inițial într-un alt loc, aflat la aproximativ 300 m de poziția actuală. Se spune că aceasta se afla inițial în grădina parohială, grădină ce la începutul anilor `70 se afla în proprietatea lui Nichita Todica, și că lăcașul de cult a fost transportat/tras pe butuci rotunzi de lemn.

• Probabil 1776 – o icoană împărătească ce îl reprezintă pe Arhanghelul Mihail. Locul ei pe iconostas a rămas nezugrăvit, fapt ce denotă că aceasta se afla pe acest loc la momentul realizării picturii bisericii.
• 1796 – o altă icoană datată, de această dată reprezentându-l pe Sf. Nicolae, cu următorul înscris: „Vindeți avuția voastră și o dați săracilor pe veci. 1796”
• 1796 – realizarea picturii, conform pisaniei: „… zugrăvitu-s-au această sfântă biserică în zilele înălțatului împăratului nostru… și stăpânirii sate Bob Ioan prin mâinile noastre cele de prea păcătoșilor robi lui Dumnezeu. Eu Țiple Popa Ioan Zugravul din cinstita urbe Deda. 1796”. O altă citire a pisaniei reține: „În toată această lume fie bine cuvântat numele lui Dumnezeu. Zugrăvitu-s-au această sfântă biserică în zilele înălțatului împăratului nostru … și stăpânirii sale Domnului Bob Ioan prin mânile noastre cele de prea păcătoșilor robi lui Dumnezeu Țiple Pop Ioan Zugravul din cinstita…. de Dăbâcina numită …în 1796 ”
• 1807 – o icoană a Maicii Domnului are pe spatele său, scrise cu caractele latine, următoarele: „Făcu(t) Zacharias A… in o Nadas. Die 15a aprilie 1807”
• 1914/1916 – a fost pus acoperișul de tablă al bisericii. Cu această ocazie a fost adăugat și corul bisericii.
• În 1921 – starea bisericii era apreciată ca fiind mijlocie.
• 1922 – au fost turnate două clopote pentru această biserică

Descrierea bisericii

Alături de biserica de lemn din Bulgari, edificiul de cult din Chieșd se remarcă prin sistemul de construcție al absidei altarului ce urmează un contur semicircular. În cazul acestei biserici, absida este realizată din cununi de bârne, așezate orizontal, cioplite circular. Fiecare rând cuprinde cinci bârne prinse cap la cap printr-un sistem numit local „cârlig”. Nava bisericii, de formă dreptunghiulară, are atât pe latura de sud cât și pe latura de nord o prispă. Dacă cea de pe latura de nord are doar patru stâlpi și este foarte îngustă, cea de pe latura de sud este mai lată și are zece stâlpi. Pe grinda cosoroabă a prispei se sprijină căpriorii acoperișului. Aceștia se continuă în partea lor inferioară cu aruncătoarele de apă ce au rostul de a îndepărta poala învelitorii de pereții bisericii. Prispele nu sunt tăvănite iar astfel se pot observa cu ușurință elementele de lemn (cuiele) frumos cioplite ce asigură legătura și sprijinul aruncătoarelor de apă pe căpriori. Cosoroaba prispei este prinsă de cununa pereților prin intermediul unor grinzele fixate la capete în cheotoare „coadă de rândunică”. Un sistem asemănător poate fi întâlnit la o altă biserică de lemn, cea din Porț, aflată și aceasta în partea vestică a Sălajului. Consolele bisericii sunt tăiate simplu, în unghiuri drepte. Acoperișul de tablă al bisericii este unitar peste pronaos și naos. Acesta se continuă spre est și deasupra altarului, cu mențiunea că în zona absidei, este plasat mai jos. În părțile răsăritene ale coamei acoperișului de peste navă, precum și ale coamei acoperișului de peste altar, învelitoarea bisericii este împodobită de o mică cruce din tablă. Tot în capătul de răsărit al coamei regăsim realizat din tablă o protecție ce aduce cu bulbul pavilionar regăsit în aceeași zonă a Codrului, la biserica din Noțig.

Turnul clopotniță, înalt de aproximativ 22 m, are o bază pătrată. În exterior, turnul este învelit cu tablă. În partea sa superioară, la clopote, se deschide galeria turnului, cu trei arcade, mărginită de un parapet puțin ieșit în exterior, din scânduri. Acest parapet are marginea inferioară decorată (traforat). Deasupra galeriei turnului regăsim coiful turnului, în partea sa inferioară mai evazat, cu câte un turnuleț așezat la fiecare colț, iar în cea superioară, alungit, cu secțiune octogonală.

Intrarea în biserică este realizată pe latura de sud și este încadrată decorativ de trei brâuri sub formă de funie. Vechea tencuială/zugrăveală de culoare albastră a bisericii încă se păstrează printre firele împletite ale „frânghiilor” decorative, fapt ce le scoate și mai puternic în evedență. În partea superioară a intrării, aceste brâuri decorative urmează o traiectorie semicirculară. Ușa bisericii nu este ușa inițială a bisericii. Prin intermediul intrării se ajunge în pronaosul bisericii, tăvănit, peste care este așezat turnul clopotniță. Din pronaosul bisericii, se ajunge în următoarea încăpere, în naos, prin portalul interior, simplu, cu tăietură circulară în partea sa superioară, decorat cu pictură, pe ușciori fiind reprezentați Sfinții apostoli Petru și Pavel.

Cununa navei este realizată din grinzi a căror grosime întrece grosimea celor ce formează pereții, dimensiunea suplimentară a cununilor fiind poziționată spre interior. Bolta naosului, susținută și de trei arc-dublouri în exteriorul său, se așează tocmai pe această retragere a cununilor spre interior. Tot în naosul bisericii, regăsim corul amplasat în preajma Primului Război Mondial. Acesta are o formă de „U”. Se pare că și acest cor are două etape constructive, în prima fază acesta regăsindu-se doar pe latura de vest a naosului și ulterior, în 1916, acesta a fost prelungit și pe nordul și sudul naosului. Corul este susținut de patru stâlpi fusiformi, având în partea lor superioară capiteluri cioplite. Scara de acces în cor este așezată pe latura de sud.

Spre absida altarului, accesul se face prin trei deschideri, în cea din centru regăsim ușile împărătești, nedatate. Acestea sunt alcătuite din două panouri traforate, cu decoruri în relief, stinghia centrală centrală fiind singurul element aplicat. Aceasta din urmă constă într-o colonetă adosată cu trei fusuri succesive, cu decoruri de struguri. Fiecare ușă are decoruri complexe, studiate, sub forma unor elemente vegetale. Între acestea, regăsim patru medalioane pictate, cu rame profilate, avându-i reprezentați pe cei patru evangheliști, pe fond de aur. Masa altarului are piciorul din lemn, sculptat în formă de potir.

Interiorul bisericii a fost zugrăvit în întregime, în prezent decorul pictat fiind destul de deteriorat. Din această cauză, în absida altarului abia se pot vedea urmele unor sfinți părinți ai Bisericii, precum Ioan sau Vasile. În dosul iconostasului, este reprezentată jerfirea lui Isac.

Iconostasul este dominat în zona sa mediană de registrul apostolilor, în centrul acestora regăsindu-se Isus, reprezentat pe o scândură cu contururile traforate. Imediat peste registrul Apostolilor regăsim scena Răstignirii, având alături pe Maica Domnului și pe Sf. Evanghelist Ioan, iar în plan secund un bogat decor arhitectural. Bolta naosului este decorată, în zona sa centrală, cu patru medalioane, ce au în centrul lor pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul, pe Duhul Sfânt și pe Maica Domnului. Sub registrul apostolilor, regăsim registrul icoanelor prăznicare. Figuri de sfinți martiri pot fi regăsiți pe pereții naosului. De asemenea, spre vest, sunt reprezentați pești – la fel ca la alte biserici de lemn din zona Codrului, aceștia fiind însă de mari dimensiuni.

În pronaosul bisericii, decorul pictat este dominat de scenele Judecății de Apoi, precum și de alte scene moralizatoare: pe peretele de sud au fost zugrăvite „femeia care toarce sâmbătă seara”. Regăsim aici pilda Fetelor înțelepte, reprezentate cu șaluri de culoare verde dar și urmele unui Sfânt Ilie cu carul său de foc. Deasupra trecerii din pronaos în naos este așezată pisania ce marchează momentul realizării picturii. Într-un document parohial din anul 1921, se preciza că în biserică este pictat chipul meșterului de lemn – care a construit probabil biserica, cu numele însemnat Crișan Lup – în prezent, această scenă nu este identificată. Un alt aspect ce merită remarcat sunt cuiele de lemn folosite la îmbinările prispei. Aceste cuie au fost cu atenție realizate, având capul (partea rămasă în afară) frumos decorată cu cioplituri.

După 1994, în apropierea bisericii de lemn (la aproximativ 200 m) a fost ridicată actuala biserică parohială, de zidărie.

Starea generală a bisericii este una relativ bună, fără să fie sesizate pericole iminente. Cu toate acestea, în unele locuri, tălpile bisericii sunt așezate aproape de sol, fiind afectate de umiditate (colțul de nord-vest).

Decorul pictat al bisericii este șters și decolorat, ca urmare a infiltrărilor de ape pluviale. Instalații electrice sunt amplasate nefericit, peste chipurile zugrăvite pe pereți. În biserică se găsesc icoane de factură recentă, care nu își au locul aici.

Fișă de monument întocmită de:

dr. ist. ing. Bogdan Ilieș – vicepreședinte Asociația ARHAIC