Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Doba

Localitatea

Localitatea Chilioara, de unde se presupune că provine acestă biserică are o legendă de întemeiere. Tradiția locului, culeasă un pic după mijlocul secolului al XIX-lea, reține următoarea istorioară: în localitatea învecinată, Coșeiu, a locuit o familie de români, al cărei nume nu se reținuse, și care aveau o fată cu numele de Iliora, care s-a căsătorit cu un român din aceeași localitate. Aceștia au trecut dealul ajungând în locul unde se află în prezent Chilioara. Aici și-au construit o casă săpată în stâncă, pe care ulterior au făcut-o tot mai frumoasă. Tradiția reținea cum trecătorii, văzând locuința spuneau: ce frumoasă casă și-a făcut Iliora iar apoi locul s-a numit Chilioara.

La anul 1733, comunitatea de aici era înregistrată ca având doar 10 familii, deservite de preotul Pintea, fără biserică. La acel moment, în Doba nu era înregistrată o comunitate românească. La 1750, Chilioara era înregistrată cu 211, cu o biserică și cu preot.

În jurul anilor 1760-1762, Chilioara era menționată în conscripția întocmită în această perioadă ca având 51 de familii neunite, un preot și o biserică, de asemenea neunită.

Alte denumiri din localitate (Chilioara), reținute la anul 1864: Valea Doboi – un loc în care un om din Doba, cu numele Dobai a defrișat o pădure, Dealul Acastailor – se numea astfel pentru că pe acel vârf de deal a fost pus lemnul judecății (spânzurătoarea), Dealul Mare – loc în care a fost plantată viță de vie, Izvoare – loc din hotarul comunei renumit pentru că aici este o fântână cu apă multă.

În schimb, despre localitatea de adopție, Doba, se știa la același an – 1864, că alături de alte localități de pe Valea Sălajului, și aceastea (Doba Mică și Doba Mare) fuseseră localități libere în care locuitorii erau mici nobili obligați să slujească în cetățile cele mai apropiate, cum a fost cetatea Cehului.

În 1906, în Doba (Mică și Mare) erau înregistrați 63 de credincioși români greco-catolici, 805 credincioși reformați calvini, 14 mozaici și 5 luterani. În prezent comunitatea românească din Doba a dispărut aproape în întregime.

Istoricul bisericii

Cercetând această biserică în deceniile 7-8 din secolul XX, Ioana Cristache-Panait reținea existența unei inscripții în slavonă, prea ștearsă pentru a putea fi citită, inscripție aflată deasupra intrării, care, spunea aceasta, ar fi putut data biserica. Cu toate aceastea, prin faptul că pisania menționată era în limba slavonă, se considera că acest aspect vine în susținerea vechimii acestei biserici. Astfel, dacă printr-o viitoare investigație dendrocronologică s-ar putea dovedi vechimea acestei biserici, biserica din Chilioara dusă la Doba ar putea fi cea mai veche biserică de lemn din Zona Codrului.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, parohia Chilioara avea ca teren parohial un teren de 9 cubuli și jumătate, 6 care de fân.

În 1776 – parohia din Chilioara era înregistrată ca fiind fără veșminte bisericești și o singură carte bisericească, un Octoih.

Momentul aducerii bisericii din Chilioara spre a fi folosită de puținii credincioși români din Doba nu se cunoaște exact. Conform unei conscripții a localităților și a edificiilor de cult transilvănene în perioada 1829-1831, în Doba nu figura nicio biserică românească. Șematismul din anul 1842 consemna existența unei biserici, dar fără a preciza materialul din care aceasta era făcută. Se poate presupune că momentul aducerii bisericii de lemn din Doba a avut loc cândva între 1831 și 1842. În Chiloara, o nouă biserică parohială de zid fusese construită în jurul anului 1803. Șematismele ulterioare indică drept moment al edificării bisericii anul 1862.

1877 este anul înscris pe clopotul bisericii, clopot ce cântărește 20 kg.

În anul 1962, învelitoarea de șindrilă a bisericii, ajunsă într-o stare proastă, a fost înlocuită cu tablă.

În 1991, biserica a trecut printr-o restaurare amplă, a fost ridicată pe un postament din piatră, ocazie cu care au fost înlocuite tălpi, elementele șarpantei, învelitoarea bisericii. Cu acestă ocazie, biserica a primit o învelitoare de șiță.

Descrierea bisericii

Mica biserică de lemn din Doba este amplasată în partea de localitate ce constituia până nu demult satul Doba Mică. Este situată pe o mică pantă, în mijlocul cimitirului în care se găsesc numeroși pruni, existența bisericii aici fiind  trădată doar de coiful turnului său care, uneori, se observă printre crengile copacilor. Intrarea în incinta cimitirului/în curtea bisericii este delimitată de un gard și de o poartă din lemn, decorată cu linii în zig-zag. 

Biserica are plan dreptunghiular, cu absida altarului ușor decroșată, de formă trapezoidală, soluție considerată veche, prea puțin păstrată la edificiile de cult din lemn ce s-au conservat până în zilele noastre. De altfel, planul după care a fost ridicată este unul dintre elementele care o particularizează, alături de dimensiunile sale, ce o fac cea mai mică biserică de lemn din Sălaj și, deopotrivă, din Zona Codrului.

Micul lăcaș de cult din Doba are împărțirea obișnuită: pronaosul bisericii, tăvănit, peste care este așezat micul turn-clopotniță, apoi naosul bisericii, acoperit de o boltă semicilindrică sprijinită pe timpanul de vest, pe timpanul dinspre altar și pe un arc-dublou. Spre absida altarului duc două intrări: una dedicată preotului și alta, pentru a fi utilizată de diacon. Bolta altarului este ușor conică, adaptată planului trapezoidal pe care se reazemă, mărginită spre răsărit de un timpan.

Strămutarea bisericii dintr-o altă parte (tradiția locală reține aducerea bisericii din localitatea Chilioara, aflată în imediata sa apropiere) este susținută de marcajele făcute/numerotarea făcută în bârnele bisericii pentru ca odată demontată și transportată, să poată fi refăcută la loc mai ușor. Din păcate, în timpul lucrărilor de restaurare, realizate în anul 1991, bisericii i-a fost îndepărtat o bună din materialul original. Din materialul autentic s-au păstrat pereții și o parte din tălpi.

Turnul-clopotniță, amplasat spre vestul bisericii, străpunge învelitoarea bisericii. De la înălțimea coamei acoperișului, se deschide galeria turnului, marcată printr-un brâu de scânduri, tăiate decorativ în partea lor inferioară. Galeria turnului are două arcade deschise. Micul turn clopotniță este finalizat cu un coif nu prea înalt, ascuțit, evazat în partea sa inferioară.

Decorul sculptat din exterior se limitează la brâul ce de regulă înconjoară întreg edificiul, aici acesta fiind prezent doar pe laturile de sud și de est. Portalul intrării preia modelul funiei pentru cele două chenare ce mărginesc intrarea în biserică. Cele două frânghii pornesc din câte o rozetă, în partea superioară intersetându-se în unghi drept cu chenarele amplasate orizontal pe lintou. Pe ușciori, între chenarele-frânghii, a fost inserat un rând vertical de rozete de dimensiuni mai mici.

Interiorul bisericii nu este decorat cu pictură, în schimb a fost la un moment dat zugrăvit cu var. Decorul interiorului se limitează la câteva icoane nu prea vechi și ștergare, agățate pe pereții bisericii.

Biserica este încă în circuitul cultic, fiind unica biserică a micii comunități de români din acest sat. La începutul anilor `80 aici mai trăiau doar 8 familii de ortodocși, care între timp s-au împuținat și mai mult, slujbele se țin aici doar ocazional.

Fișă de monument întocmită de:

dr. ist. ing. Bogdan Ilieș – vicepreședinte Asociația ARHAIC