Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Lelei

Localitatea

Prima mențiune documentară a localității Lelei datează din anul 1330, când apare sub denumirea de poss. Lelej. Atât în acest an, cât și în 1337, precum și în documentele din secolele următoare localitatea este amintită legat de dispute privind proprietatea.

În 1330, Kis Lelej se afla în proprietatea comitelui Márton. În 1334, comitele Márton ocupă pământurile din Lelei, aflate în proprietatea familiei nobiliare Kaplyon. În 133,7 proprietatea din Lelei este împărțită. În anul 1393 se amintește Leleiul cu ocazia stabilirii și marcării hotarelor localităților Nadișu Hododului, Bogdand și Corund.

Evoluția localității este strâns legată de cea a Hododului, a cărui cetate a avut un important rol strategic în zonă în evul mediu.

În noiembrie 1466,  o parte a localității este din nou împărțită.  La 13 martie 1488, regele Matei Corvin ordonă Conventului din Cluj Mănăștur să treacă localitatea Lelei în proprietatea lui Szilágyszegi Pál. La 13 februarie 1492, Szentkirályi Fábián Ambrus își vinde domeniul din Lelei lui  Dobai György și fiului acestuia lui Ferenc. (Petri Mór, 1901, vol. IV. p. 16.)

Izvoarele atestă existența unei case nobiliare la Lelei, unde în anii 1547 și 1548 au avut loc neînțelegeri ce s-au sfârșit în fața judecătorului.

Înainte de 1693 Leleiul  era în proprietatea lui Spáczai János, care o pierde din cauza faptului că l-a trădat pe principele Rákóczi György, care la 25 octombrie o va dona comitelui suprem de Crasna Görcsöni Serédi István (Petri Mór, 1901, vol. IV. p. 18.).  

La începutul secolului al XVIII-lea (1716; 1718; 1721), localitatea  își schimbă de mai multe ori proprietarul (Petri Mór, 1901, vol. IV. p. 19).                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             

Istoricul bisericii

Anul construcției bisericii este incert. Conform monografului comitatului Sălaj, Petri Mór, la Lelei în anul 1901, când a apărut lucrarea, exista o biserică din lemn (Petri Mór, 1901, vol. IV. p. 22.). În Șematismul Veneratului Cler al Eparhiei greco-catolice Române a Maramureșului pe anul 1936, biserica de lemn închinată ”Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” apare că a fost construită în 1728, și numărul credincioșilor greco-catolici era de 193 de suflete (Șematism Maramureș, 1936, p. 85.). În perioada interbelică (1930), biserica a fost tencuită, fundația a fost refăcută și biserica a fost împrejmuită la bază cu o centură din beton.

Descrierea bisericii

Biserica din lemn din Lelei a fost amplasată pe un mic deal la marginea de est a satului. Arhitectura edificiului ecleziastic este specifică bisericilor de lemn din zonă, ridicate în cursul secolului al XVIII-lea. Biserica este orientată pe axa est-vest. Este formată dintr-o absidă pentagonală, navă  dreptunghiulară, un mic pronaos, precum și o mică prispă susținută de doi stâlpi. În partea de vest, nava este încălecată de un turn pătrat încununat cu un coif baroc. Pereții sunt realizați din bârne așezate orizontal. Conform tradiției, materialul lemnos, a fost obținut chiar de pe locul unde a fost construită biserica (Florescu Anamaria, 2017, p. 17.). Acoperișul în două ape al bisericii este din tablă zincată. Accesul în lăcașul de cult se face pe latura de vest, din prispă, printr-un portal cu ancadrament semicircular. Tot din prispă se face accesul în turn și la clopote. Pronaosul (tinda femeilor) este tăvănit. Acoperișul naosului are formă semicilindrică. Absida este luminată de o singură fereastră de mici dimensiuni, având ancadramentul semicircular. Atât latura nordică cât și cea sudică a edificiului ecleziastic este străpunsă de câte două ferestre cu ancadramente semicirculare.

Interiorul bisericii este simplu, dominând culoarea albastră. În mijlocul bolții, a fost atârnat un policandru din lemn sculptat. Mobilierul este simplu, vopsit în albastru. Din păcate, pictura interioară nu s-a păstrat. Trebuie menționate câteva obiecte de cult de certă valoare artistică: o icoană care-l reprezintă pe Sfântul Mihail, cu numele scris cu caractere chirilice, având foiță de aur; o altă icoană, tot cu foiță de aur, o reprezintă pe Maica domnului Hodighitria. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este cunoscută și sub numele „Cea care arată calea”, deoarece Maica Domnului ne arată calea mântuirii, indicând cu mâna dreaptă spre Fiul ei, Fiul lui Dumnezeu. Remarcăm de asemenea o icoană pe lemn, care-L reprezintă pe Iisus Pantocrator.  Trebuie menționat de asemenea un crucifix pictat, datat probabil din secolul al XVIII-lea. 

Biserica se află în mijlocul unui vechi cimitir, unde și-au găsit odihna veșnică patru preoți necunoscuți (Florescu Anamaria, 2017, p. 17.). Trebuie menționat mormântul a trei soldați români (caporal Oprea D. Ioan, soldat Ene Moinea, soldat Trăisteanu Tudor), care au căzut în octombrie 1944 în luptele pentru eliberarea satului, înmormântați de oamenii din sat, care în 2009 au ridicat o cruce la acest mormânt.

Fișă de monument întocmită de:

Maria Carmen SAS, referent Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare

Dr. KISS Imola, consilier, Direcția Județeană pentru Cultură, Satu Mare