Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Noțig

Localitatea

Prima atestare documentară a localității Noțig este în anul 1387, cu denumirea de Villa olachalis Nagyzegh, ca sat aparținător cetății Aranyos. Pe parcursul secolelor XV și XVI, Noțigul apare consemnat în diverse acte de donație, sau în documente ce vizează probleme de succesiune.

În anul 1570, regăsim Noțigul ca proprietate a castelului de la Hodod. Apoi, în cursul secolul al XVII, regăsim Noțigul ca proprietate a cetății Cehului.

Conscripțiile de la începutul secolului al XVIII-lea indică o componență etnică mixtă a localității, aici fiind înregistrați iobagi, atât români cât și maghiari.

În 1733, numărul familiilor românești din Noțig era de 31 (după alte surse 38), având biserică și un preot ortodox, Filip.

La 1750, Noțigul figurează înregistrat ca având 507 locuitori, cu biserică, preot și cantor.

În perioada 1760-1762, satul Noțig este consemnat ca având biserică ortodoxă, preot neunit și 116 familii ortodoxe.

La 1776, parohia din Noțig dispunea de doar patru cărți bisericești: un Testament, un Liturghier, un Strastnic și o Ocitelnă.

În 1805, în Noțig figurau mai mulți români având calitatea de nobili/neplătitori de taxe.

În 1847, marea majoritate a locuitorilor erau înregistrați ca fiind greco-catolici, alături de aceștia trăind și câteva persoane reformate.

În jurul anului 1908, Noțigul era situat din punct de vedere administrativ în comitatul Sălajului, în pretura Cehului. Era socotită ca fiind o comună veche românească, așezată în partea răsăriteană a comitatului. Se considera că încă de la 1387 satul era unul românesc, deși numele multora dintre locuitori erau maghiare. În primii ani ai secolului XX, Noțigul avea 194 case cu 780 credincioși greco-catolici, despre biserica de lemn din sat, singura de altfel, crezându-se că fusese ridicată în anul 1830. În sat exista și școală confesională frecventată de 40 de copii, adulți care știau să scrie și să citească erau 65, dintre care doar unul știa și limba maghiară. Hotarul satului cuprindea aproximativ 1800 iugăre.

Din toponimia satului Noțig: Bărcărie – loc de pădure, pădurice, Ceru – a fost pădure de cer, acum e pășune, Făget – pădure de carpen și amestecături lângă Deja și Nadiș, Iclejie -loc arător fost al bisericii, Osoiu – pădure de cer și gorun în hotar cu Cehu Silvaniei și Horoatu Cehului, Prislop – o pantă mare pe care este un drum lung și greu, viile Popenilor – vii a oamenilor pe care îi cheamă Pop, la marginea satului, Văraștină – pământ arător cu gropi, Stânjerii – a fost pădure acum e pășune și loc arabil.

Istoricul bisericii

Biserica este construită, potrivit investigațiilor dendrocronologice, în anul 1830, inclusiv turnul și prispa bisericii de pe latura de sud. Aceleași analize arată că prispa de pe latura de vest a fost realizată ulterior – din păcate fără a se putea determina exact momentul. De altfel, pe latura de vest a bisericii, în exteriorul peretelui se pot vedea încă urmele unor lăcașuri pentru proptelele ce susțineau poala acoperișului, înainte de amplasarea prispei. Presupunem că amplasarea prispei de pe latura de vest a bisericii s-a realizat la 3-15 ani de la finalizarea bisericii.

• un Octoih, de Blaj, din anul 1770, folosit și în cadrul actualei biserici de lemn păstrează următoarea însemnare: „Această carte anume Octoih […] Pop Antonie tătâne-său soția Gafie maică-sa […] cu această condiție că de va crește feciorul lui Pop Gheorghie și va învăța carte să poată ajunge la dânsa. Diua a 6-a aprilie 1808. Înaintea mea Dimitrie Crișan Protopopul Noțig și inșpectorul Domninului”
• 1842 – este finalizată pictura bisericii, conform pisaniei aflată în absida altarului, în dosul iconostasului.
• în anul 1921, biserica parohială era apreciată astfel: în stare de a se ruina, zidită în anul 1830 de către credincioșii din parohie. Nu erau fapte istorice consemnate în legătură cu această biserică, și nu erau notate inscripții (deși în absida altarului exista pisania ce atestă pictarea bisericii în anul 1842). Nu erau zugrăvite nici chipurile ctitorilor. Se făcuseră reparații la biserică cu aproximativ 40 de ani înainte, adică se refăcuse învelitoarea de șindrilă a bisericii, la acel moment învelitoarea de șindrilă aflându-se într-o stare rea.
• în 1946, starea bisericii era considerată ca fiind rea;
• în prima parte a anilor `70, când Leontin Ghergariu documenta această biserică, consemna: biserică nu prea decorată, foarte slabă. Boltitură de lemn, au fost scrieri biblice, astăzi foarte spălăcite. Foarte multe icoane pe sticlă.
• 1996 – lucrări de restaurare efectuate la biserică. Cu ocazia aceasta, au fost înlocuite/completate tălpile bisericii, precum și o serie de scânduri din bolta naosului – aproape întreaga jumătate de sud a bolții este nouă; în partea vestică a naosului, scândurile bolții sunt noi în proporție de aproximativ 70%.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn din Noțig se află așezată în marginea sudică a localității, în imediata apropiere a drumului de duce spre satul învecinat Deja. Este înconjurată de un pâlc de pomi printre care încă pot fi văzute monumente funerare dintr-un cimitir mai vechi.

Vechea biserică parohială a credincioșilor din Noțig, păstrată azi ca monument istoric, prin trăsăturile sale arhitecturale – specifice primei jumătăți a secolului al XIX-lea, confirmă pe deplin datarea obținută dendrocronologic (1830). De dimensiuni relativ mari pentru Sălaj dar și pentru zona Codrului, aproximativ 13,50 m lungime și 5,8 m lățime, biserica de lemn din Noțig este dezvoltată după un plan dreptunghiular, continuat spre est cu absida altarului, decroșată, cu cinci laturi. Pe laturile de sud și de vest, regăsim prispe, fiecare dintre acestea având stâlpii ciopliți decorativ. De remarcat faptul că stâlpii de pe latura de vest nu sunt identici cu cei de la pe latura de sud, acest fapt datorindu-se probabil și momentului diferit în care aceste prispe au fost realizate. Potrivit investigațiilor dendrocronologice, se consideră că prispa de pe latura de sud a fost realizată odată cu restul bisericii, în timp ce prispa de pe latura de vest a fost așezată la puțină vreme după finalizarea bisericii, pentru a sprijini mai bine acoperișul edificiului pe această parte.

Un farmec aparte conferă edificiului de cult acoperișul său. Șarpanta, destul de înclinată, nu este unitară peste toată butea bisericii ci, în zona altarului, aceasta urmează linia pereților și este mai puțin înaltă. În marginea de răsărit a coamei acoperișului de peste navă, a fost realizat un bulb pavilionar care dă un farmec aparte abruptului coborâș spre altar. O cornișă profilată, ce urmărește întreg perimetrul coamei acoperișului este încă un element ce încadrează stilistic această biserică în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Deasupra pronaosului, este așezat turnul clopotniță ce impresionează prin înălțimea sa. Pentru a-i asigura stabilitatea, meșterii dulgheri au prevăzut acest turn cu nouă picioare/stâlpi, așezați pe o bază aproximativ pătrată, trei câte trei. Stabilitatea lor a fost asigurată de mai multe elemente de contravântuire. În exterior, locul unde turnul iese prin învelitoare este marcat de o poală de șiță. Galeria turnului este închisă cu scânduri, ultimul rând de scânduri având realizat, în partea sa inferioară, un decor traforat, sub forma literei „V” cu capul în jos. Pe fiecare latură, galeria turnului are realizată câte o deschidere mică, dreptunghiulară. Fleșa turnului, înaltă, este la bază de formă pătrată iar mai spre vârf, secțiunea fleșei este una octogonală. Trei cruci metalice împodobesc edificiul: una în vârful turnului, alta în partea de răsărit a coamei acoperișului, peste naos și cea de-a treia, în partea estică a coamei absidei altarului.

Intrarea în biserică se face pe latura de sud și aceasta duce în pronaosul bisericii. Această încăpere, destinată în mod tradițional femeilor, este separată de naosul bisericii printr-un perete de lemn, trecerea făcându-se printr-o deschidere simplă, fără decorații sculptate. Considerăm că încă de la începuturile acestei bisericuțe, au fost realizate deschideri dreptunghiulare în acest perete aflat între naos și pronaos, pentru a facilita urmărirea slujbelor de către credincioși. Aceste goluri amintite anterior au fost „închise” cu o serie de baluștri, realizați din lemn, decorați în zona capetelor și în zona mediană cu cioplituri. Pronaosul bisericii este tăvănit. Naosul este cea mai mare încăpere a bisericii. Bolta semicindrică, simplă – fără meștergrindă și fără arce dublou aparente, este puțin retrasă spre interior de la linia pereților. Accesul în altar se realizează prin trei intrări, din care cea centrală dedicată preotului, iar cele laterale, diaconilor. În cazul bisericii din Noțig se păstrează ușile împărătești, cu două canaturi, traforate. Decorurile vegetale ale acestor uși împărătești – reprezentate sub forma unei vițe de vie cu ciorchinii săi, cuprind și susțin șase medalioane, câte trei pe fiecare ușă. Astfel, aceste medalioane cuprind, în partea superioară a ușilor, pe Maica Domnului și pe Arhanghelul Gavriil în scena Bunei Vestiri, iar în cele patru medalioane așezate în partea inferioară a ușilor îi regăsim pe cei patru Evangheliști, fiecare cu simbolul său. Iconostasul bisericii, de tip tâmplă, cuprinde următoarele registre: primul registru, cel al icoanelor împărătești, care din păcate nu se mai păstrează în biserică – arată că cel puțin spre exterior aveau loc câte două icoane; cu alte cuvinteîn cazul acestei biserici probabil că au fost șase icoane împărătești. Apoi, deasupra intrărilor în absida altarului, tăiate rotunjit în partea lor superioară, regăsim friza dedicată icoanelor prăznicare, pictată pe o singură scândură. Registrul următor este cel al apostolilor care îl au în mijlocul lor pe Isus Cristos, așezat pe Tron. Deasupra acestui registru au fost așezate simetric trei cruci din lemn, cea centrală fiind mai mare și avându-l reprezentat pe ea pe Isus Cristos. Pe suprafața rezultată din racordarea bolții semicilindrice a altarului la bolta naosului, pictura este atât de deteriorată, încât nu permite precizarea cu exactitate a scenelor pictate. Cu toate acestea, cel mai probabil, această suprafață curbă ce mărginește iconostasul în partea sa superioară, fusese dedicată de către meșterul zugrav Sfinților prooroci.

Din decorul pictat al bisericii, se păstrează relativ puțin. Se disting în pronaos imagini din Pilda fecioarelor, chipuri de sfinte mucenițe sau Izgonirea din Rai, toate acestea pe un fundal de albastru deschis. Se remarcă și decorul floral, bogat, realizat în culori vii. În naosul bisericii încă se pot distinge câteva figuri ale unor sfinți.

În absida altarului, chiar în dosul tâmplei regăsim pisania care datează pictura: „Îngerilor s-a dat hramul ca să păzească tot neamul și s-au zidit din pajiște această sfântă biserică și s-au și zugrăvit în zilele cinstitului împărat Ferdinand, sub stăpânirea prea bunului și preasfințitului domnului domn Ioan Lemeni, arhiepiscopul Făgărașului, fiind vicarul Sălajului măria sa domnul Sterea Suluțiu, iar protopop eparhiei Iosif Pașca și parohul locului Ioan Moldovanu, iulie 30, 1842”. Într-un tablou alăturat, sunt trecute numele „bunilor și credincioșilor” săteni care au contribuit financiar la realizarea picturii.

Fișă de monument întocmită de:

dr. ist. ing. Bogdan ILIEȘ – vicepreședinte Asociația ARHAIC