Bisericile vechi de lemn din Zona Codrului vor deveni mai cunoscute și, sperăm noi, mai apreciate, fiindcă tocmai s-a aprobat finanțarea pentru un proiect cultural care le are în centrul atenției.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) „Liviu Borlan” Maramureș este una dintre organizațiile declarate câștigătoare de Administrația Fondului Cultural Național, pentru proiectul Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi Virtuale, clasat pe un onorant loc 3 în concursul de proiecte culturale propuse pentru aria Patrimoniu Cultural Material (sesiunea II/2021).

Proiectul urmărește cercetarea și promovarea bisericilor codrenești de lemn cu statut de monument, care încă se păstrează într-o zonă etnografică întinsă pe suprafața județelor Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Cele 18 biserici avute în vedere de proiect (din localitățile Arduzel, Bicaz, Bolda, Bulgari, Buzești, Chieșd, Corund, Derșida, Doba, Horoatu Cehului, Lelei, Nadiș, Noțig, Orțâța, Someș-Uileac, Stâna, Ulciug și Ulmeni) vor fi cercetate, fotografiate, filmate, unele datate dendrocronologic, promovate, pentru fiecare dintre aceste monumente realizându-se tururi virtuale concretizate în minimum 72 panorame imersive.

Citește continuarea articolului aici.

Sursa EMaramureș