Lăcașuri dispărute

O seamă de biserici de lemn din Zona Codrului nu mai pot fi văzute azi. Au dispărut cu ani buni în urmă sau mai recent, ca urmare a unor evenimente tragice sau pur și simplu pentru că au fost uitate de comunități și prăpădite pe drumul anevoios al modernității.

Câteva documente fotografice și desene completează, măcar virtual, frumoasa zestre de edificii de cult din lemn păstrate în Zona Codrului. Sunt dovezi care indică o mai mare diversitate de soluții constructive decât în prezent, diversitate ce încă se păstra spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Totodată, aceste imagini, însoțite de câteva rânduri, atrag atenția asupra fragilității acestei categorii aparte de monumente construite din lemn și propun spre reflecție soarta viitoare a bisericilor de lemn conservate încă și scoase din circuitul cultic.

Biserica de lemn din Ariniș

avea hramul Sfinții Arhangheli. Vechimea ei nu se cunoștea la momentul dispariției. A fost înlocuită în circuitul cultic încă din perioada interbelică (1929-1930), întrucât o nouă biserică parohială, din piatră și cărămidă, a fost construită pentru comunitatea de români din această localitate.

Fotografia păstrată în colecția personală Leontin Ghergariu surprinde biserica de lemn din Ariniș în ultima sa perioadă. Era un edificiu de dimensiuni medii, tencuită și zugrăvită, cu absidă a altarului decroșată, cu turn-clopotniță peste pronaos, cu galerie deschisă și coif al turnului înalt. Intrarea în biserică se făcea pe latura de vest, în axul bisericii. Intrarea era adopostită de un mic portic. Învelitoarea bisericii era din șindrilă.

Biserica de lemn din Corni

a fost anterioara biserică parohială din acest sat. Fusese adusă, cel mai probabil, în perioada 1850-1860, din localitatea Bobota, județul Sălaj. Acoperișul bisericii, de șindrilă, era unul abrupt. Pronaosul era tăvănit, iar naosul bisericii era acoperit de o boltă, la fel și absida altarului. Interiorul bisericii a fost rezugrăvit după mutare, în anul 1868. Biserica era tencuită și în exterior.

La un moment dat, se pare că iconostasul bisericii a ars și nu a mai fost zugrăvit ulterior. Biserica de lemn din Corni a fost demolată în anul 1974, nefiind înscrisă în Lista Monumentelor Istorice. A fost înlocuită cu o nouă biserică parohială, din zidărie.

Biserica de lemn din Biușa

a fost așezată în vechiul cimitir al satului, spre vest. Despre această biserică tradiția locală reține că a fost cumpărată din satul Bârsău de Sus, județul Satu Mare, în jurul anului 1800, cu sprijinul material al familiilor Dorolți, Moldovan și Pop din localitate. Prin anul 1947, în Biușa, a început edificarea unei noi biserici parohiale finalizată în anul 1949. Se poate presupune că la scurtă vreme, noua biserică parohială a preluat funcțiile cultice iar vechea bisericuță, rămasă în cimitir, nu a mai fost folosită. Ulterior, biserica de lemn a fost demolată.

Imaginile păstrate cu vechiul edificiul de cult din Biușa suprind o biserică de dimensiuni mici spre medii, cu turn-clopotniță deasupra pronaosului și cu o prispă așezată pe latura de sud a bisericii. Turnul, de înălțime medie, avea galerie deschisă, cu două arcade, și un coif de dimensiuni medii.

Biserica de lemn din Vicea

a fost tencuită în exterior. Pridvorul de pe latura vestică, unde se găsea și intrarea, a fost adăugat ulterior. Interiorul bisericii era boltit în naos, fără decor pictat. Se considera că iconostasul fusese pictat mai recent, într-o manieră mai simplă, fără valențe artistice deosebite.

Leontin Ghergariu reținea că absida altarului era poligonală, decroșată. Șematismele bisericești menționau faptul că biserica fusese închinată Sfinților Arhangheli și fusese construită în anul 1864. A fost înlocuită de o nouă biserică parohială, din zidărie, construită în jurul anului 1973.

Biserica de lemn din Someș Uileac

a fost lăcașul de cult al comunității românești din localitate și a doua biserică de lemn de aici, alături de biserica reformată. Se afla așezată în cimitirul satului, în partea de est a satului. Vechimea ei nu se cunoștea la momentul înlocuirii sale cu o nouă biserică de zid, acest eveniment având loc în perioada interbelică, după anul 1927, când începe construcția actualei biserici parohiale, de zidărie.

Șematismele bisericești de la începutul secolului XX rețineau despre vechea biserică de lemn a comunității românești că avea hramul Sfinții Arhangheli și că fusese construită în anul 1749.

Biserica de lemn din Mineu

a fost înlocuită de o nouă biserică parohială, zidită între anii 1930-1938. Vechea biserică a comunității românești din Mineu se afla așezată în cimitirul satului, spre limita de sud-est a localității. Puținele informații păstrate despre această biserică rețin că faptul că fusese ridicată în anul 1748 și avea hramul Sfinții Arhangheli. În anul 1925, comunitatea din Mineu ceruse avizul Comisiunii Monumentelor Istorice – Secția pentru Transilvania în vederea demolării ei și a vânzării unei comunități mai sărace.

Pentru primirea acestul aviz, edificiul de cult a fost documentat de către Márton Roska – membru al Comisiunii. Acesta a trasat planul bisericii de lemn din Mineu, de formă dreptunghiulară, cu absida altarului patrată, puțin decroșată. Intrarea în biserică se făcea pe latura de sud. Pronaosul era tăvănit, probabil peste această încăpere regâsindu-se turnul clopotniță iar naosul boltit. Cercetărotul M. Roska reținea și faptul că biserica era pictată și că avea o foarte frumoasă ușă cioplită.

Biserica de lemn din Soconzel

s-a păstrat, în virtutea sa de monument istoric, până în luna octombrie a anului 2009 când a fost mistuită de un incendiu. Fusese construită, probabil, în anul 1777 și avusese hramul Sfinții Arhangheli. Avea interiorul decorat cu o pictură valoasă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Se pare că decorul pictat al naosului era unul dintre cele mai bogate, comparativ cu celelalte biserici de lemn păstrate în Zona Codrului. Pe bolta semicilindrică ce acoperea naosul era reprezentată Sfânta Treime iar spre conțuri, cei patru evangheliști.

De asemenea, puteau fi regăsite aici scene din ciclul Patimilor iar în pronaos, Parabola fetelor înțelepte și a fetelor nebune. Icoanele împărătești păreau să provină de la biserica anterioară a comunității. După distrugere, în jurul anului 2015, biserica a fost refăcută. Din păcate, noua construcție, în afară de forma aproximativă care aduce cu vechea biserică de lemn, nu prea are multe în comun cu predecesoarea sa. Cea nouă este din altă esență de lemn, este așezată pe o fundație de beton iar lemnul utilizat nu a fost prelucrat într-o manieră tradițională.

Biserica de lemn din Fărcașa

este, cel mai probabil, prima care a fost demolată dintre bisericile păstrate în fotografii sau desene, căci încă din anul 1878 o nouă biserică parohială i-a preluat funcțiile cultice în comunitate. Vechea biserică de lemn din Fărcașa probabil că încă se păstra spre sfârșitul secolului al XIX-lea, căci, alături de biserica din Buzești – localitatea învecinată, a fost desenată și reprodusă într-un articol dedicat bisericilor de lemn din estul Europei [Kiesslinger, Franz (1893/94). „Deutsche Holzkirchen im europäischen Östen”. Ueber Land und Meer. Deutsche Illustrirte Zeitung. 36 (34): 703–704].

De altfel, acest desen publicat este singura reprezentare care amintește de acest edificiu de cult. Biserica de lemn din Fărcașa ne este prezentată drept un edificiu cu un plan rar păstrat în zonă, cu pronaos poligonal. Intrarea în biserică se făcea pe latura de sud, partea superioară a intrării fiind tăiată în acoladă, asemănătoare cu ceea ce putem vedea astăzi la biserica de lemn din Buzești, la portalul interior. În partea superioară a pereților, pot fi observate console pe care se prijină poala învelitorii. Turnul, de dimensiuni medii, avea galerie deschisă, cu două arcade și coif alungit.

Cercetare și text: dr. ist. ing. Bogdan Ilieș – vicepreședinte Asociația ARHAIC

Foto: colecția Leontin Ghergariu